EXCLUSIV! Mădălina Pamfile, experimentată la oral
Visul Mădălinei Pamfile de a deveni mare jurnalistă e pe cale să se împlinească, căci frumoasa asistentă din emisiunea "Un Show Păcătos", de la Antena 1, a luat notă maximă la oral.
Astăzi a avut loc prima probă de la Bacalaureat, şi anume cea orală la limba română, iar Mădălina Pamfile s-a aflat în faţa liceului Jean Monnet încă de la primele ore ale dimineţii.
Plină de emoţii, dar sigură pe cultura sa generală, bruneta a intrat în sala de examen la ora 13:00, de unde a ieşit extrem de fericită.
"Am luat cea mai mare notă la BAC! Sunt fericită, abia aştept să le spun şi părinţilor mei. Mi-au dat calificativul EXPERIMENTAT, nota cea mai mare", a declarat Mădălina Pamfile, pentru Click!
Mădălina nu a scăpat de emoţii, ea urmează să mai susţină alte 5 examene.
"Acum mi-a picat "Perspectiva popoarelor asupra existenţei". Am ştiut, n-am avut probleme, dar să vedem cum o să mă descurc şi la celelalte examene. Pe 22 urmează să am la engleză", ne-a mai spus bruneta.
Margherita nu are emoţii
În vreme ce Mădălina Pamfile învaţă pentru examenul de Bacalaureat, Margherita, fata Clejanilor, nu se agită prea tare! Cântăreaţa are cântări fără număr şi se dedică mai mult muzicii decât învăţatului.
"Sunt foarte obosită că aseară am fost la o cântare. M-am pregătit pentru proba la limba română, nu am emoţii, nu am de ce să mă tem", a declarat Margherita de la Clejani pentru Click!
Artista a dat BAC-ul anul trecut, însă la proba română scris a adormit pe bancă şi a picat examenul.
"Anul acesta voi încerca din nou să dau BAC-ul, căci anul trecut am adormit cu capul pe bancă la una dintre probe şi am fost exclusă de la Bacalaureat", ne-a mai spus Margherita.
Click! spune:
Rezultatul obtinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala în limba română, respectiv în limba maternă, nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzator grilei aprobate la nivel naţional: mediu, avansat şi experimentat.
Nivelul de competenţă lingvistică de comunicare orală în limba romană, respectiv în limba maternă se stabileşte de comun acord de către cei doi profesori examinatori, în conformitate cu descriptorii din programele de Bacalaureat şi cu grila cuprinsă în procedurile elaborate şi transmise de CNEE.