EXCLUSIV! Meme: «Un jandarm mi-a pus mâna în gât la coadă la moaşte»
Unii se închină, alţii se înjură. Aşa s-a întâmplat vineri noaptea, la Patriarhie, acolo unde credincioşii au stat la cozi interminabile pentru a atinge racla cu moaştele Sfântului Dumitru. Venită cu gânduri pioase, Mihaela Moise, alias Meme, a plecat de acolo cu mâna luxată.
Fosta reporteriţă de la Antena 1 a vrut probabil să-şi spele păcatele comise astă-vară, pe iahtul bulgarului, aşa că şi-a luat două prietene şi s-au dus la Patriarhie.
Oricum, pentru Mihaela Moise pelerinajul la moaştele Sfântului Dumitru este o tradiţie anuală, căci pe mama ei o cheamă Dumitra. Aici, bruneta parcă a dat peste Necuratu', căci ce a urmat ţine de filmele de acţiune.
„Vineri noaptea, când am ajuns la Patriarhie, zece jandarmi mi-au blocat intrarea. I-am rugat să ne lase înăuntru, pentru că deşi era ora 2.00, mai erau pelerini la coadă.
Le-am spus: «Ştiu că e târziu, dar abia acum am ajuns şi noi în Bucureşti». Unul dintre ei nici n-a vrut să audă şi ne-a vorbit foarte urât: «De unde veniţi, fă?»
Atunci l-am făcut nesimţit iar el, deranjat, a început să tragă de mine. Mi-a pus mâna în gât şi mă împingea spre maşină, unde spunea el, voia să-mi dea amendă pentru ultraj.
Imaginaţi-vă un bărbat de doi metri să dea într-o femeie. Prietenele mele erau ţinute de alţi şase jandarmi, ca să nu intervină", ne-a povestit Meme.
Meme n-a apucat să pupe şi ea moaştele Sf. Dumitru
Bruneta este hotărâtă însă să-şi facă dreptate: „Totul s-a oprit atunci când câteva doamne au început să strige la el.
M-am ales cu mâna luxată, iar mâine (n.r. - luni), la prima oră, voi depune plângere penală pentru agresiune fizică şi verbală împotriva jandarmului, care nici nu a avut curajul să-şi spună numele.
Oricum, incidentul ar trebui să apară pe camerele de luat vederi de pe Dealul Mitropoliei".
Mai citeşte:
EXCLUSIV! Meme rămâne fără serviciu după ce a pozat în sânii goi
Lazarus: «Nu mai am ce discuta cu o femeie care urcă în primul iaht!»
Meme: «La un moment dat, Ramona a dispărut cu bulgarul de pe iaht» VIDEO