2 iulie 1504, ziua în care a murit Ștefan cel Mare. Misterul bolii care l-a răpus pe marele voievod

La 2 iulie 1504, unul dintre cei mai importanți conducători ai Evului Mediu românesc, Ștefan cel Mare, înceta din viață la Suceava, după o domnie de aproape 47 de ani. Moartea sa a produs un puternic ecou în întreaga Europă, fiind consemnată de cronicari polonezi, maghiari și venețieni, care îl descriau drept unul dintre cei mai mari strategi militari ai vremii.

2 iulie 1504, ziua în care a murit Ștefan cel Mare.

Deși data decesului este cunoscută cu exactitate, adevărata cauză a morții lui Ștefan cel Mare continuă să stârnească dezbateri între istorici și medici. O rană de război care nu s-ar fi vindecat niciodată, guta (podagra), tratamentele medicale primitive sau chiar teorii privind un posibil complot sunt printre explicațiile care au circulat de-a lungul timpului.

Ultimele clipe ale lui Ștefan cel Mare

În după-amiaza zilei de 2 iulie 1504, în jurul orei 16.00, Ștefan cel Mare s-a stins din viață la vârsta de aproximativ 71 de ani, înconjurat de familie, mari boieri, dregători și medicii care încercaseră fără succes să îi prelungească viața.

În urma sa rămânea un stat consolidat și una dintre cele mai impresionante cariere militare din istoria Europei de Est. Domnia sa a fost marcată de zeci de campanii militare și de victorii care au transformat Moldova într-o putere regională respectată.

Moartea voievodului a fost rapid consemnată în cronicile vremii.

Cronicarul polonez Wapowski nota că:

„Vitejia şi succesul lui Ştefan erau renumite la popoarele vecine pentru experienţa în chestiunile militare şi faptele celebre săvârşite contra turcilor, tătarilor şi ungurilor.”

La rândul său, istoricul maghiar Antonio Bonfini îl descria drept:

„un om foarte rafinat şi foarte fin în meşteşugul războiului.”

Diplomatul venețian Matteo Muriano scria despre domnitor:

„Este un om foarte înţelept şi demn de mare laudă, foarte iubit de supuşi, căci e blând şi drept, foarte vigilent şi darnic.”

Faima sa era atât de mare încât regele Poloniei îl numea „Stephanus ille magnus” – Ștefan cel Mare, titulatură care avea să rămână definitiv asociată numelui său.

Cronica emoționantă care a impresionat Europa

Moartea voievodului a fost descrisă cu profundă admirație de cronicarul polonez Miechowski, care consemna:

„În anul 1504, în 2 iulie, marţi, ora 1, după răsăritul soarelui, din voia destinului, muri Ştefan, voievodul Moldovei, împovărat de lupte, bătrâneţe şi podagră... O, bărbat triumfal şi victorios, care biruişi pe toţi regii învecinaţi!... Tu singur le avuşi hărăzite toate laolaltă: drept-prevăzător, isteţ, biruitor al tuturor duşmanilor!”.

Textul este considerat una dintre cele mai elogioase descrieri dedicate unui conducător român în izvoarele occidentale medievale.

Rana de la Chilia, suferința care l-ar fi urmărit timp de peste 40 de ani

Una dintre cele mai cunoscute ipoteze privind moartea lui Ștefan cel Mare pornește de la un episod petrecut în 1462, în timpul primului asediu al cetății Chilia.

Voievodul a participat personal la atac și a fost grav rănit la un picior. Deși și-a continuat domnia și campaniile militare timp de peste patru decenii, mai mulți istorici cred că acea rană nu s-a vindecat niciodată complet.

Istoricul Constantin C. Giurescu, în lucrarea Istoria Românilor, aprecia că:

„Rana pe care o căpătase Ştefan la picior cu prilejul primului asediu al Chiliei în 1462 nu l-a împiedicat să poarte încă atâtea războaie şi să-şi cârmuiască ţara timp de peste patru decenii. Nefiind îngrijită cum trebuie, ea nu s-a mai închis până la sfârşitul vieţii.”.

Aceeași concluzie este susținută și de istoricul Ștefan Gorovei, specialist în epoca medievală moldovenească, care consideră că rana veche, agravată odată cu înaintarea în vârstă, a contribuit decisiv la degradarea stării de sănătate a domnitorului.

De-a lungul timpului au circulat și legende potrivit cărora rana s-ar fi redeschis după ce calul voievodului ar fi alunecat în timpul unei deplasări în Pocuția, însă această poveste nu este confirmată documentar.

Podagra, boala care îl chinuia în ultimii ani

O altă explicație este legată de podagră, forma severă de gută despre care vorbesc mai multe documente contemporane.

În decembrie 1502, medicul venețian Matteo Muriano, trimis special pentru a-l trata, nota:

„Arată bine la trup pentru vârsta sa, dacă această meteahnă nu l-ar fi chinuit.”

Guta este provocată de acumularea acidului uric în organism, care formează cristale dureroase în articulații. Fără tratament și regim alimentar adecvat, boala poate afecta mobilitatea și poate provoca complicații severe.

Cronicarul Miechowski amintește explicit că Ștefan era „împovărat de... podagră”, iar documentele vremii arată că, în ultimul an de viață, domnitorul ajunsese aproape imobilizat.

Regele Ungariei, Vladislav al II-lea, îi scria Dogelui Veneției în 1503:

„Domnul Moldovei e chinuit de o boală lungă şi a ajuns la grele bătrâneţe.”

Cu toate acestea, istoricii subliniază că podagra, singură, nu explică în totalitate decesul, motiv pentru care mulți cercetători cred că aceasta s-a asociat cu alte afecțiuni.

De ce cerea doar medici venețieni

Un detaliu care continuă să atragă atenția este insistența lui Ștefan cel Mare de a solicita medici din Veneția.

În 1502, Dogele Leonardo Loredano a trimis la Suceava medicul Matteo Muriano. După moartea acestuia, voievodul a cerut imediat un alt specialist venețian, fiind trimis Ieronim de Cesena, iar ulterior și medicul italian Leonardo de Massari.

În paralel, la curtea Moldovei au ajuns și alți doctori, inclusiv un medic evreu trimis de hanul tătarilor și medicul german Ioan Klingersporn.

Potrivit relatărilor vremii, unele tratamente aplicate erau extrem de agresive, inclusiv cauterizarea rănii cu fier înroșit, metodă folosită frecvent în medicina medievală.

Unii istorici au speculat că voievodul prefera medicii venețieni deoarece avea mai multă încredere în ei decât în doctorii recomandați de boieri, într-o perioadă în care lupta pentru succesiunea la tron devenise tot mai intensă. Totuși, nu există dovezi istorice care să confirme teoria unui asasinat sau a unei otrăviri.