Acum este momentul să pui îngrăşământ plantelor din ghivece

Ultima actualizare:

Pentru că iarna nu au fost în vegetaţie şi au stagnat în creştere, primăvara, când se trezesc la viaţă, florile de apartament au nevoie de îngrăşământ. Se udă mai des şi, dacă este cazul, li se schimbă pământul. Florile şi arbuştii din grădină trebuie şi ei plantaţi până la sfârşitul lunii martie.

Pământul unei plante de apartament se schimbă o dată la trei – cinci ani, dacă se observă că plantei nu îi merge bine. În rest, periodic, este suficientă administrarea de îngrăşământ. Acesta poate fi sub formă de soluţie care se pune în apa de udat, sau sub formă de granule, care se introduc în pământ şi se dizolvă treptat. Primăvara şi vara, în perioada de vegetaţie, îngrăşământul se pune la două săptămâni, iar de udat se udă la trei zile sau de două ori pe săptămână. Nu le scoate afară mai devreme de sfârşitul lui aprilie – începutul lui mai. Dacă florile de interior se pot planta în orice perioadă a anului, cele de exterior, cu rădăcină nudă (fără pământ pe ea, neluată din ghiveci) se pun primăvara, până la sfârşitul lunii martie. Pentru arbuştii de grădină se aplică aceeaşi regulă ca la flori, şi anume, dacă sunt la ghiveci şi au pământ la rădăcină, se plantează în orice moment al anului. Dacă au rădăcină nudă, se pun în pământ până la sfârşitul lunii martie.Ce flori se pun acum în grădină

  • Panseluţe, zambile, ghiocei, toate aceste flori de primăvară se pot planta acum în grădină, singura condiţie fiind să fie cumpărate de-a gata la ghiveci. Ele trebuie să treacă prin perioada de frig ca să pornească în vegetaţie, adică se însămânţează toamna sau se scot direct din solarii, cu pământ la rădăcină.
  • Tot acum se pun şi plantele care înfloresc vara, cum ar fi iasomia, azaleele, trandafirii, rozmarinul, cununiţa.
  • Şi plantelor de exterior le trebuie îngrăşământ la rădăcină pentru a le susţine înflorirea puternică. Acesta se pune de două ori pe an, primăvara şi toamna. Udă florile plantate o dată pe săptămână.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net