„Avea trăsături de om!” Lupul care a semănat groază într-un sat ascuns din România. A fost ucis de o localnică curajoasă: „Eram toată numai sânge!”
În Munții Poiana Ruscă, localnicii păstrează vie amintirea confruntărilor cu lupii, animale încărcate cu semnificații adânci în cultura românească și în superstițiile locale. Credința că unele sălbăticiuni ar fi oameni preschimbați în lupi continuă să trezească fiori în rândul comunităților din zonă.
Istoria și folclorul arată că lupii erau venerați încă din timpul dacilor, care îi considerau animale sacre și simboluri ale unor zeități. Omul de știință Mircea Eliade subliniază că „pentru a deveni războinic redutabil se asimila magic comportamentul fiarei, în special al lupului, şi se îmbrăca ritual pielea lupului, fie pentru a împărtăşi felul de a fi al unui carnivor, fie pentru a semnifica preschimbarea în lup”.
Arheologul Ion Horațiu Crișan confirmă prezența frecventă a lupului în arta geto-dacică, dar atenționează că „omul modern trebuie să facă doar presupuneri cu privire la religia vechilor daci, fără să impună o anumită opinie”.
În tradițiile populare românești, lupii și personificările lor apar în sărbătorile de toamnă târzie, precum Filipii, când „lupoaicele căutau cu înverşunare tăciuni aprinşi” pentru a-și păstra fertilitatea, iar femeile țineau cenușa în vatră pentru a împiedica înmulțirea lor necontrolată, explică Ion Ghinoiu în „Dicţionarul de mitologie românească”.
Tragediile din Munții Poiana Ruscă și realitatea lupilor
Credințele locale amintesc de „pricolicii”, spirite care, după moarte, deveneau strigoi ce luau înfățișarea unor lupi și aduceau boli. Romulus Vulcănescu descria aceste făpturi: „Înfățișarea pricoliciului, ca și temperamentul și caracterul său, sunt zooantropomorfe... Este un daimon care acționează numai noaptea, în pustietăți, păduri neumblate și la răscruci de drumuri între sate.”
Alte legende vorbesc despre „tricolicii”, oameni cu blană de lup care, posedați de demoni, se transformau în „mânji-lupi” pentru a distruge turma. Vârcolacul, o făptură jumătate om, jumătate lup, era considerat responsabil pentru eclipse, scrie adevărul.
În anii ‘70, în satele Fărășești și Poieni, localnicii au trăit tragedii reale când un lup atacator a ucis și mutilat mai multe persoane. Maria Sârbu, rănită grav în atac, povestea.
„Era un fel de lup, dar n-am apucat să-l văd prea bine, că m-o luat din spate... M-am ghemuit peste fată, să n-o vadă... Eram toată numai sânge.”
Un localnic remarca: „Se spune, în sat, că era ceva necurat cu acel animal, că avea trăsături de om.”
Lupul în mituri și tradiții românești
Populația de lupi din Munții Carpați, estimată între 2.500 și 3.000 de exemplare, este cea mai mare din Uniunea Europeană, însă specialiștii subliniază că lupii evită în mod natural contactul cu oamenii și nu îi consideră pradă.
Cristian-Remus Papp, coordonator WWF-România, explică:
„Contrar miturilor, dovezile științifice arată că lupii nu reprezintă un pericol pentru oameni: ei nu îi văd pe oameni ca pe o pradă și, în general, evită contactul cu oamenii, recunoscându-i pe aceștia drept o amenințare... Prezența lupului în peisajele europene a generat emoții negative, alimentate de preocupările legate de prădarea animalelor și competiția cu vânătorii.”
Astfel, miturile și legendele se împletesc cu realitatea, conturând o imagine complexă a lupului în conștiința românilor, între respect ancestral, teamă și realitate științifică.
