Banii în cuplu: la comun sau separat?
Punem banii la comun, în familie, sau fiecare îşi ţine salariul pe propriul card? Cât contribuie fiecare la cheltuielile casei şi ce facem dacă unul dintre parteneri câştigă mai puţin? Sunt întrebări sensibile la care multe cupluri nu au un răspuns foarte clar şi, de aici, apar discuţii, certuri.
Multe cupluri moderne consideră că pot evita discuţiile pe marginea bugetului dacă de la bun început e fiecare cu banii lui. Greşit, spune psihologul Mihaela Vintilă. Această situaţie se aplică doar dacă cei doi locuiesc separat. Când sunt în aceeaşi casă şi mai ales dacă au un copil în întreţinere, banii se ţin la comun.
Cauzele ascunse ale separării bugetului
Acelaşi lucru recomandă şi Adrian Asoltanie, trainer de educaţie financiară, antreprenor şi autor al cărţii „Dragă, unde-s banii?”. „Recomandarea mea este ca banii să fie gestionaţi împreună, chiar dacă nu îi ţinem într-un cont la grămadă. Banii ţinuţi separat pot fi cauze pentru nişte probleme mult mai profunde ale cuplului respectiv”, a declarat specialistul în cadrul emisiunii iBani de la PRO TV. Iată care sunt aceste cauze ascunse!
- Neîncrederea. Separarea banilor reprezintă un semnal de alarmă pentru lipsa de încredere, începe să explice Adrian Asoltanie: „Adică nu ţinem banii la comun pentru că mă tem ori că mi-i cheltui, ori că nu mă laşi să îi cheltui cum vreau eu”.
- Lipsa de comunicare este o altă cauză. „Cu alte cuvinte, nu am chef să stau să îi povestesc celuilalt ce mi-aş dori, ce obiective am. Lipsa de încredere şi lipsa de comunicare sunt, de fapt, fisuri majore într-o relaţie”.
- Imaturitatea. Unul dintre parteneri îşi ţine banii de-o parte pentru că este încă un copil care are nevoie de propriile „jucării”. „Ori nu poate să renunţe la pasiunea lui pentru pescuit, gadgeturi, scule foto etc.”.
- Aroganţa financiară. Apare la cei care câştigă mult mai mult decât partenerul. „În momentul acela am observat că inclusiv vocabularul se schimbă din «noi facem, noi ne ocupăm», în «eu fac»”, a mai declarat expertul la PRO TV.
- Infidelitatea financiară. Cei doi parteneri ţin banii separat pentru că au de ascuns nişte cheltuieli, vicii, pasiuni pentru pariuri sportive, investiţii pierzătoare.
- Un posibil divorţ? „Da, am întâlnit situaţia asta în care partenerul se pregătea, de fapt, pentru o separare şi se apucase să-şi aranjeze lucrurile, începând cu separarea bugetului familiei”, explică specialistul în finanţe.
Banii la comun sudează relaţia
Sistemul pe care îl recomandă este următorul: să existe un buget comun pentru casă, pe care cei doi să îl gestioneze împreună, şi un plic cu câte o sumă de bani la fiecare partener, pentru cheltuieli proprii, „de buzunar”. „Este o mare diferenţă între «pun puţin în casă şi restul cheltui», versus «punem grosul pentru obiectivele comune, pentru destinul financiar al familiei, şi o parte pentru această independenţă individuală».
Obiectivele comune sudează relaţia, de fapt. Când asculţi cupluri care au trecut prin viaţă o să descoperi exact lucrul ăsta. Faptul că au ridicat o casă, au trimis copiii la studii, au clădit ceva împreună, asta de fapt îi ţine foarte apropiaţi. Când punem bănuţii la comun, împreună, putem să atingem obiective mult mai mari decât dacă e fiecare cu mărunţişul lui”, atrage atenţia Asoltanie. Banii la comun înseamnă transparenţă, încredere, inclusiv deciziile luate sunt mai echilibrate.
Cum evităm certurile
Un cuplu care se ceartă din cauza banilor are în spate şi alte probleme. Stresul financiar doar pune capac, este de părere psihologul Mihaela Vintilă, care ne spune cum să gestionăm fiecare situaţie în parte.
- Dacă unul dintre parteneri este mai risipitor, analizaţi de comun acord priorităţile financiare. Mergeţi împreună la cumpărături, faceţi lista de acasă. Ce înseamnă pentru fiecare „prioritate” se discută şi se negociază. Nu uitaţi că pe primul loc sunt ratele, impozitele şi facturile.
- Dacă bărbatul câştigă mai puţin în cuplu, vor apărea frustrarea, ruşinea, stări de nervozitate, stres, insomnii şi chiar agresivitate. În plus, să vină şi partenera cu reproşuri, jigniri şi acuze va înrăutăţi situaţia. Ea trebuie să-şi susţină iubitul/soţul în acele momente grele, oricât ar dura ele, să-l susţină şi să-l încurajeze. În acelaşi timp, nu e bine să-şi modifice comportamentul faţă de el, să facă pe şefa doar pentru că aduce mai mulţi bani în casă, să decidă singură lista de cumpărături şi să-l pună pe el în inferioritate.
- Dacă ea câştigă mai puţin, situaţia nu este atât de dramatică, susţine Mihaela Vintilă. E oarecum firesc pentru un bărbat să aducă mai mulţi bani în casă, să fie cap de familie în adevăratul sens al cuvântului. Însă bărbatul nu trebuie să-şi facă un motiv de laudă din asta, să-şi controleze partenera şi să-i facă observaţii dacă şi-a permis să-şi cumpere ceva. Bineînţeles, dacă lista cumpărăturilor ei este rezonabilă.