Călătorie în inima Munțiilor Retezat. Stâna de Râu, poarta de intrare spre unele dintre cele mai spectaculoase trasee din România
La peste 1.400 de metri altitudine, în inima Munților Retezat, se află Stâna de Râu, un colț de natură aproape neatinsă, punct de plecare spre unele dintre cele mai spectaculoase și solicitante trasee din Parcul Național Retezat. Accesibilă la capătul unui drum forestier lung de peste 20 de kilometri, care urmează serpentinele dramatice ale văii râului Bărbat, zona rămâne o destinație dedicată drumeților pasionați de liniște, peisaje neîmblânzite și aventură autentică.

Tăul Țapului, cu insulița sa pitorească, oferă o priveliște spectaculoasă, alături de panorama amețitoare a Custurilor și Vârfului Păpușa, care depășește 2.500 de metri, și cascada Ciumfu. Aceste atracții sunt parte dintr-unul dintre cele mai dificile și impresionante trasee montane din Retezat: Stâna de Râu – Tăul Țapului – Vârful Păpușa.
Pentru cei care nu doresc să parcurgă acest traseu solicitant, zona Stâna de Râu rămâne o destinație deosebită, aflată la poalele masivului, unde se poate ajunge pe un drum forestier ce urmează valea râului Bărbat.
Drumul montan, de peste 20 de kilometri, pornește din satul Hobița (comuna Pui) și duce până la Stâna de Râu, locul emblematic din inima Munților Retezat, care marchează începutul unuia dintre cele mai dificile, dar populare trasee din Parcul Național Retezat.
Drumul spectaculos de pe Valea râului Bărbat
Accesul la Stâna de Râu este provocator, având în vedere că drumul, ce urcă pe versanții montani, este greu de parcurs cu mașina. Traseul începe din satul Hobița, unde drumul forestier al Retezatului se intersectează cu Via Transilvanica, o importantă rută de drumeție ce coboară din Munții Șureanu, ocolește Parcul Național Retezat și se îndreaptă spre Sarmizegetusa romană și Porțile de Fier ale Transilvaniei.
De la marginea satului, drumul lasă în urmă cele mai izolate așezări, urmând valea râului Bărbat, renumit pentru apa sa cristalină, folosită de municipiul Hunedoara ca sursă de apă. Defileul este înconjurat de versanți abrupți acoperiți cu păduri dese, care îmbrățișează stâncile ce poartă amprenta timpului. De-a lungul drumului, pot fi observate urmele alunecărilor de teren, prăbușirile de stânci și urmele exploatărilor forestiere, ce lasă cicatrici de piatră și pământ dezgolit.
Citește mai multe pe Adevărul.ro