Când nu comunicăm, relaţia este lipsită de singurul mijloc eficient de a rezolva problemele

Ultima actualizare:

    Când nu comunicăm atât partenerul cât şi relaţia sunt lipsite de singurul mijloc eficient de a rezolva problemele cu care se confruntăfoto: 123RF
Când nu comunicăm atât partenerul cât şi relaţia sunt lipsite de singurul mijloc eficient de a rezolva problemele cu care se confruntăfoto: 123RF

Succesul vieţii în doi depinde de felul în care partenerul vibrează şi răspunde la emoţiile celuilalt, dar şi de felul în care partenerii comunică între ei, de calitatea comunicării. Într-un cuplu, nici unul dintre parteneri nu este bun sau rău în totalitate, lucrurile nu sunt doar în alb şi negru iar dacă acest lucru este salutar pentru că astfel ar apărea plictiseala, există şi reversul adică diferenţele pot duce la divergenţe, la neînţelegeri.

Aceste divergenţe pot perturba uneori echilibrul cuplului şi pentru asta este necesar ca fiecare să-şi asume partea de responsabilitate pentru cele petrecute, să încetăm a mai învinui pe celălalt, dar şi să ne protejăm limitele personale astfel încât să avem o relaţie sinceră şi sănătoasă. Ambii parteneri în parte trebuie să aibă grijă de relaţie dar şi de propriile lor nevoi astfel încât să îşi menţină identitatea şi să nu fie produsul a ceea ce doreşte să aibă celălalt. Cheia unei relaţii stabile în cuplu o reprezintă comunicarea. Comunicarea nu înseamnă doar exprimarea unui gând, a unui sentiment sau a spune celuilalt despre noi, înseamnă şi a asculta.

Când nu comunicăm, atât partenerul cât şi relaţia sunt lipsite de singurul mijloc eficient de a rezolva problemele cu care se confruntă, indiferent care ar fi acestea, dar şi de a construi intimitatea pe care şi-o doresc. Comunicarea nu face decât să sporească încrederea în cuplu mârind astfel şansa la o viaţă mai lungă împreună.

Cele mai frecvente probleme în cuplu:

1. Lipsa comunicării2. Partenerii nu se simt înțeleși3. Lipsa pasiunii4. Rutina sau plictiseală în cuplu5. Dezinteres sau indiferență față de partener6. Certuri dese pe lucruri importante sau neimportante7. Activitatea sexuală redusă8. Probleme financiare9. Lipsa de respect10. Neîncrederea



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
image png
Captură de ecran din 2026 03 15 la 15 39 15 png
triggermouse strawberries 5824229 1920 jpg
gradinarit  jpg
carne miel  jpg
legume verzi istock jpg
Barfa colegi birou munca FOTO Shutterstock jpg
image
image