Cauze frecvente care duc la pierderea dorinţei sexuale
Pentru a avea o viaţă sexuală satisfăcătoare este nevoie de implicare şi deschidere din partea ambilor parteneri. Dorinţa de a face sex este influenţată de o gamă largă de factori psihologici şi fiziologici.
Apariţia unor probleme de sănătate sau cotidiene pot dezechilibra pofta şi deci provoca schimbări în ceea ce priveşte plăcerea în timpul relaţiilor intime. Iată cele mai frecvente cauze care duc la pierderea dorinţei sexuale şi de ce trebuie să ţineţi cont pentru a nu avea probleme de acest gen.
1. Depresia şi medicamentele
Atât depresia, cât şi administrarea de medicamente antidepresive pot afecta dorinţa de a face sex. Dacă sunteţi în mod constant depresiv nu este de mirare că din punct de vedere sexual nu mai funcţionaţi aşa cum trebuie, iar relaţia de cuplu se degradează.
2. Somnul şi odihna sunt neglijate
Lipsa somnului şi a odihnei au un efect foarte neplăcut în primul rând asupra organismului şi bineînţeles asupra sexualităţii. Există o legătură foarte strânsă între insomnie şi dorinţa de a face sex. Atât femeile, cât şi bărbaţii care nu dorm destul au un libidou scăzut deoarece nu au destulă energie pentru a se mai bucura de plăcerile sexuale.
3. Consumul frecvent de alcool
Este important să ştiţi că una din cauzele frecvente care duce la pierderea dorinţei sexuale este consumul de alcool constant şi în cantităţi mari. Într-adevăr, un pahar te face să renunţi la inhibiţii, dar băutul fără măsură poate avea efect invers asupra sexualităţii. Alcoolul amorţeşte terminaţiile nervoase ale organelor genitale, iar partenerii nu mai simt nici o plăcere sau dorinţă.
4. Comunicarea defectuoasă cu partenerul
O comunicare proastă sau problemele nerezolvate dintr-o relaţie sunt cauze frecvente care duc la pierderea dorinţei sexuale. Neînţelegerile care nu-şi găsesc o rezolvare, lipsa afecţiunii duc către piederea libidoului şi în timp la destrămarea relaţiei de cuplu.
5. Stresul
Stresul acumulat influenţează negativ viaţa sexuală şi implicit dorinţa de a mai face sex. Problemele cu banii, de la locul de muncă, grijile cotidiene, neînţelegerile cu partenerul de viaţă sunt factori importanţi care duc la o viaţă sexuală nesatisfîcătoare.