Ce înseamnă anorexia financiară? Explicațiile psihologului și psihoterapeutului Laura Găvan
Exista persoane care, în mod obiectiv, dispun de resurse financiare suficiente, dar a căror viață cotidiană rămâne organizată în jurul restricției, amânării și autocontrolului rigid. Cheltuielile sunt trăite ca riscante, bucuriile ca nejustificate, iar siguranța financiară ca permanent insuficientă. În literatura psihologică contemporană, acest tipar este descris metaforic prin sintagma de „anorexie financiară”, sugerând o relație de tip restrictiv cu banii, similară controlului alimentar excesiv, explică psihologul și psihoterapeutul Laura Găvan, pentru Click!.
Mecanisme cognitive și emoționale în anorexia financiară
Dintr-o perspectivă cognitiv-comportamentală, fenomenul poate fi înțeles ca rezultatul unei interacțiuni între credințe disfuncționale, scheme timpurii și strategii de coping rigidizate. Persoana nu economisește în mod flexibil și orientat spre scopuri, ci mai degrabă într-un registru defensiv, în care acumularea funcționează ca mecanism de reglare a anxietății.
La nivel cognitiv, sunt frecvent identificate convingeri de tip catastrofic sau absolutist: ideea că resursele se pot epuiza oricând, că siguranța nu este niciodată suficientă sau că orice cheltuială reprezintă un risc latent. Aceste gânduri nu sunt neapărat conștiente sau verbalizate, dar structurează deciziile zilnice și generează un stil de viață caracterizat prin evitare și prudență excesivă. Distorsiuni precum supraestimarea pericolului sau intoleranța la incertitudine contribuie la menținerea acestui tipar.
Dincolo de nivelul cognitiv, apare frecvent o dimensiune profundă de loialitate familială. Persoanele care provin din medii marcate de precaritate financiară, fie direct experimentată, fie transmisă verbal, pot internaliza reguli implicite legate de bani și statut. În acest sens, bunăstarea personală poate deveni incongruentă cu identitatea familială. A trăi confortabil sau a consuma fără vinovăție poate activa, la nivel implicit, un conflict de apartenență, ca și cum prosperitatea ar echivala cu o formă de distanțare sau trădare a originilor.
Acest mecanism poate fi conceptualizat în termenii schemelor cognitive timpurii, în special cele legate de privare, nesiguranță sau sacrificiu de sine. Individul rămâne ancorat într-o reprezentare internă a lipsei, chiar și în absența ei obiectivă. În paralel, apare adesea un sentiment difuz de lipsă a meritului. Consumul nu mai este o alegere, ci devine un teren moral, încărcat de judecată și autocritică.
Comportamental, acest tipar se traduce prin evitarea cheltuielilor, amânarea satisfacției și acumularea excesivă. Paradoxal, aceste strategii reduc anxietatea pe termen scurt, dar o mențin pe termen lung, întărind convingerea că pericolul este real și iminent. Astfel se creează un cerc vicios: cu cât persoana economisește mai mult pentru a se simți în siguranță, cu atât pragul de siguranță perceput se deplasează.
Intervenția terapeutică și relația cu tiparele familiale
Intervenția cognitiv-comportamentală , vizează în primul rând identificarea și restructurarea credințelor disfuncționale legate de bani, siguranță și merit personal. Este esențială explorarea sensurilor atribuite consumului și economisirii, precum și a relației dintre bani și identitate. De asemenea, expunerea graduală la comportamente de cheltuire conștientă poate contribui la recalibrarea răspunsului emoțional și la creșterea toleranței la disconfort.
Într-un plan mai profund, lucrul terapeutic poate include integrarea istoriei familiale și diferențierea de tiparele transgeneraționale. A permite accesul la resurse fără vinovăție nu presupune negarea trecutului, ci o repoziționare față de acesta.
Anorexia financiară nu este despre bani, în sens strict, ci despre relația cu siguranța, controlul și valoarea personală. În absența unei intervenții conștiente, abundența rămâne un fapt exterior, care nu reușește să fie integrat psihologic.
