Ce înseamnă „prielnic”. I-a pus în dificultate pe unii elevi la Bacalaureat. Deși ușor, mulți au greșit

Este un cuvânt pe care poate că l-ați auzit de multe ori și pe care poate că îl și folosiți destul de des. Însă, nu toată lumea cunoaște sensul acestui termen din limba română, iar multor tineri le-a pus probleme la Bacalaureat. Este vorba despre „prielnic”, un cuvânt a cărui definiție trebuie cunoscută precis, înainte de a-l folosi.

Este un cuvânt destul de comun în limba română / foto: Freepik
Este un cuvânt destul de comun în limba română / foto: Freepik

Limba română are în spate o istorie îndelungată, iar de-a lungul timpului nenumărate cuvinte destul de neobișnuite și-au făcut apariția în vocabularul nostru. De multe ori, aceste arhaisme și regionalisme sunt destul de greu de pronunțat, iar tot mai puțini români știu că astfel de cuvinte există. Însă, nu numai astfel de termeni rari pun probleme unor oameni.

Chiar și cuvinte mult mai uzuale, care sunt folosite aproape în fiecare zi, pot fi destul de greu de definit și de folosit corect în anumite cazuri. Iar în această situație se află și „prielnic”, un adjectiv destul de comun, însă care a pus probleme elevilor la Bacalaureat.

Ce înseamnă acest cuvânt banal din limba română

Dacă vom verifica Dicționarul explicativ al limbii române, vom vedea că acest termen are, de fapt, o definiție destul de simplă. Practic, el poate fi înțeles ușor, iar odată ce îi știm definiția, vom putea folosi fără probleme acest termen în conversație.

Practic, „prielnic” este definit în dicționar drept ceva „care favorizează apariția sau desfășurarea unei acțiuni, a unui fenomen, a unui eveniment; favorabil, avantajos; potrivit, oportun”. Această definiție este ușor de înțeles, iar cuvântul este destul de comun în limba română.

Ce alte cuvinte dificile mai există

Desigur, acest termen nu este singurul care pune probleme românilor. Mai există și alte cuvinte, mult mai rare, pe care astăzi doar foarte puțini români le mai pot defini corect. De fapt, cei mai mulți oameni nici nu știu că aceste regionalisme încă mai există!

De exemplu, în unele zone din țară, cuvântul bortă înseamnă gaură, în timp ce prunelor li se spune perje. Culoarea verde închis este cunoscută drept nucăriu, iar în sudul Moldovei, roșiilor li se spune dumade.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Eforie Sud, foto Shutterstock jpg
România harta în Europa FOTO Shutterstock
Electrocasnice FOTO Shutterstock
melc melci istock jpg
capcana tantari jpg
Antalya - una dintre destinațiile preferate de români pentru vacanța de Paște 2025 Foto Daily Sabah
lemur stumpy instagram jpg
soare jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net