Ce se întâmplă dacă spălăm prosoapele împreună cu hainele. Cum putem distruge garderoba și mașina de spălat

Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac gospodinele atunci când spală prosoapele este să le amestece cu hainele. Deși, din punct de vedere tehnic, este posibil să speli prosoapele împreună cu hainele, acest lucru nu este recomandat.

Cum spălăm corect hainele și prosoapele - Foto: colaj Click!
Cum spălăm corect hainele și prosoapele - Foto: colaj Click!

Motivele pentru care nu se recomandă spălarea hainelor și prosoapelor în același ciclu de spălare sunt multiple și țin de greutatea acestora, materialele din care sunt fabricate, temperatura ideală de spălare și durabilitatea articolelor.

Importanța diferențelor dintre materiale

Cunoaștem cu toții importanța și întrebuințarea prosoapelor, aceea de a absorbi apa. Acestea sunt fabricate din bumbac gros sau amestecuri dense de fibre, special concepute pentru această utilizare, însă materialele din care sunt realizate le fac mai grele și mai abrazive decât restul hainelor.

De asemenea, hainele din garderobă conțin o varietate de materiale, precum bumbac fin, fibre sintetice sau țesături delicate. Dacă sunt spălate împreună cu prosoapele, din cauza diferențelor dintre materiale apare frecarea excesivă.

Hainele pot fi uzate de prosoape, fiind afectate textura și rezistența fibrelor.

Transferul de scame și aspectul inestetic

Prosoapele eliberează scame, iar atunci când sunt spălate împreună cu hainele, există riscul ca o cantitate mare de fibre să rămână pe acestea. De cele mai multe ori, scamele aderă în special la hainele închise la culoare sau la cele confecționate din materiale sintetice. Astfel, rezultatul este unul dezamăgitor: deși hainele sunt curate, ele sunt pline de scame, ceea ce presupune fie o nouă spălare, fie timp suplimentar pierdut pentru curățare.

Un alt aspect important de care trebuie să țineți cont este timpul și temperatura de spălare, care diferă. Prosoapele trebuie spălate la temperaturi mai ridicate pentru o igienizare corectă și eficientă, în vederea eliminării bacteriilor și a reziduurilor de produse de igienă și îngrijire corporală.

În schimb, hainele pot fi spălate la temperaturi mai scăzute, în funcție de material, pentru a preveni decolorarea și micșorarea acestora.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
crima socanta in timis un baiat de 15 ani a fost ucis si ingropat pe un camp de patru copii 1039937 jpg
hope magar urechi lungi jpg
criminali webp
bani jpg
straja cea mai lunga partie jpg
bolojan  jpg
sclavie pixabay jpg
simion tort groenlanda jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net