Ce trebuie să faci cu verigheta, dacă ai divorțat. Niciun român nu cunoaște această regulă

Cu toții visăm la o poveste de dragoste ca în povești, care va ține „până la adânci bătrâneți”. Cu toate acestea, din păcate, soarta poate să aibă și alte planuri, iar unele cupluri sunt nevoite să divorțeze și să pornească pe drumuri diferite. Iar un lucru pe care nu mulți români îl știu este ce trebuie făcut cu verigheta, după ce este finalizat divorțul!

Ce trebuie să facem cu verigheta după divorț / foto: depositphotos.com
Ce trebuie să facem cu verigheta după divorț / foto: depositphotos.com

Indiferent în ce colț al globului ne vom afla, toată lumea va spune că verigheta reprezintă un simbol al căsniciei și al unui destin pe care două persoane doresc să îl împartă.

Însă, în cazurile în care acest destin include și un divorț, verigheta devine un inel ca oricare altul, de care ambii parteneri vor dori să scape cât mai repede. Cu toate acestea, potrivit celor de la Spy News, acest obiect nu ar trebui aruncat!

De exemplu, un lucru pe care îl putem face cu verigheta, cât și cu inelul de logodnă, este să le punem într-o cutiuță, pe care o vom băga într-un sertar, ori dulap, în care nu umblăm mai niciodată. Pe măsură ce anii vor trece, durerea legată de divorț se va estompa, iar atunci când vom găsi aceste obiecte, le vom putea privi fără regrete.

Ce trebuie să facem cu verigheta după divorț

Dacă este cazul, mai putem vinde verigheta pentru a face un caodu copiilor noștri! Dacă decidem să vindem acest inel, cel mai bine ar fi să nu cumpărăm ceva pentru noi înșine, deoarece acel obiect ne va aminti mereu de divorț. Ori, dacă vrem, putem topi metalul, pentru a face alte bijuterii.

Un lucru important, pe care nu multă lume îl știe, este că nu ar fi deloc indicat să înapoiem verigheta fostului soț, mai ales dacă am ales modelul împreună. De asemenea, nu este deloc o idee bună să punem verigheta (ori inelul de logodnă) în același loc cu celelate bijuterii ale noastre, deoarece astfel le vom vedea constant și nu vom putea trece peste amintirile divorțului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net