Cele mai bizare situaţii în care afli că eşti înşelat! "Mi-a spus amanta lui la o nuntă"

Ultima actualizare:

    Cum au descoperit că au fost înşelaţiFoto: Adevărul
Cum au descoperit că au fost înşelaţiFoto: Adevărul

A fi trădat în dragoste este dureros şi umilitor.

Publicaţia Huffington Post a strâns câteva mărturisiri ale unor persoane care au participat la un sondaj despre cum este să afli că ai fost trădat de perechea ta.

Bărbaţi şi femei care au fost înşelaţi de partenerii de viaţă au povestit cum au aflat de existenţa celeilalte persoane.

Iată câteva dintre cele mai inedite confesiuni:

"Amanta lui mi-a spus la o nuntă a unei prietene comune, aşa că nu am putut să fac o scenă. Mi-am păstrat calmul până am plecat, nu le-am dat satisfacţia să mă vadă reacţionând ca o nebună şi nici nu am vrut să stric nunta“. (flowerbright)

Factura de la telefon a dat-o dat de gol

"Aveam de plătit de trei ori mai mult decât de obicei la factura de telefon şi am văzut că erau peste 400 de minute de convorbire cu un singur număr. Celălalt bărbat era un coleg de muncă. A vrut să fie prinsă pentru că era prea laşă ca să-mi spună adevărul în faţă.“ (bfuller181)

Prinşi în fapt

"Am ajuns acasă mai devreme de la serviciu şi am dat peste ei. Da, pare un clişeu, dar exact aşa am aflat. Partea amuzantă a fost că la începutul relaţiei i-am propus să avem o relaţie deschisă, să ne vedem o perioadă şi cu alte persoane, dar el mi-a spus că nu ar fi putut să facă aşa ceva. S-a dovedit că era doar un egoist.“ (seriously-you-guys)

Facebook-ul a trădat-o

"Soţia avea mai multe pagini de Facebook sub diferite pseudonime. Într-o zi, una dintre ele mi-a apărut la secţiunea de prieteni sugeraţi. Mi-am spus, ia te uită, fata asta seamănă destul de mult cu soţia mea. Aşa că am deschis pagina. Era chiar soţia mea şi era într-o relaţie de iubire cu o altă persoană. Ulterior am mai descoperit două astfel de pagini.“ (PrimeEchoes)

Răzbunarea amantei

"Amanta mi-a dat un mesaj în care mă anunţa că îl părăseşte chiar în acel moment pe soţul meu. Am ajuns să-i dau şi eu un sms în care îl întrebam cum se simte în situaţia asta. Cum mă simt în ce situaţie?, mi-a răspuns el imediat. Cum te simţi când eşti părăsit de două femei într-o singură zi.“ ( BridgetteBane)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net