Cele mai poluate orașe din România în perioada comunistă. „Un adevărat infern”
Zeci de mii de oameni au avut de suferit de pe urma poluării din principalele zone industriale ale României din perioada comunistă. În ciuda faptului că industria grea și-a atins apogeul expansiunii în deceniile de comunism, acest lucru a transformat unele orașe în locuri în care poluarea făcea ravagii, spre disperarea zecilor de mii de oameni afectați direct de problemele de mediu.
În anii 1970, s-au dezvoltat datorită minelor și a metalurgiei începând din secolul al XIX-lea și au atins apogeul industrializării orașele Hunedoara, Călan, Zlatna, Lupeni și Reșița din vestul României. În timpul primelor decenii ale comunismului, extinderea zonei industriale a dus la probleme grave de mediu, unele dintre acestea rămânând nerezolvate până în prezent și făcându-le cunoscute ca fiind unele dintre cele mai poluate orașe din România comunistă.
Orașul Zlatna, unul dintre cele mai poluate orașe din Europa
Încă din secolul al XVIII-lea, când aici a fost înființată prima topitorie de metale neferoase, orașul Zlatna, fosta așezare antică Ampelum, din Munții Apuseni, s-a dezvoltat ca un centru minier important al Transilvaniei. Combinatul din Zlatna producea anual, în anii 1980, 15.000 de tone de cupru, cât și acid sulfați de cupru, fier și magneziu. Uzinele erau în plină expansiune la acea vreme, dar modul în care funcționa a făcut din Zlatna unul dintre cele mai poluate orașe din Europa.
Localnicii au raportat în mod repetat problemele de mediu, uneori cu plângeri publicate în reviste. O plângere, intitulată „Opriți poluarea aerului în Zlatna”, a fost publicată în revista Femeia, în 1978.
„Suntem un grup de mame din oraşul Zlatna şi vrem să va relatăm o problemă mult disputată aici la noi, din păcate nerezolvată, mereu tergiversată şi amânată. Este vorba de necazurile pricinuite de întreprinderea metalurgică din localitate, care ani de-a rândul împrăştie în aerul dintre munţi substanţe toxice ce depăşesc frecvent concentraţia maximă admisă.
Atât locuitorii oraşului cât şi forurile locale au atenţionat de nenumărate ori conducerea sus-numitei întreprinderi privind daunele poluării asupra sănătăţii oamenilor şi mediului înconjurător, au fost făcute în repetate rânduri propuneri de măsuri tehnice pentru stăvilirea noxelor rezultate, dar degeaba, conducerea întreprinderii metalurgice din Zlatna rămâne nepăsătoare, încâlcind in continuare obligaţiile ce-i revin”, informa revista Femeia, în 1978, relatează Adevărul.ro.
Reziduurile metalurgice provenite de la uzinele de cupru erau depozitate pe sol, ca zgură și cenușă cu conținut mare de metale grele, ori ajungeau în aer, prin coșurile uzinelor, odată cu topirea concentratelor cuproase.
„Ca urmare a acestor emisii, solul este contaminat cu metale grele pe o rază de 30 de kilometri, poluarea afectând 17.655 de hectare de păduri și fânețe, 490 de hectare de teren agricol și 40 de hectare de livezi. Un adevărat infern”, informa, în 1991, ziarul Cuvântul Libertății.
Timp de multe decenii, uzinele și minele din orașul Zlatna au dus la poluarea apelor Ampoiului cu plumb, zinc, cadmiu și cianuri, însă toate au fost fost închise definitiv până la mijlocul anilor 2000.
Orașul Călan, acoperit de nori de funingine și praf de cărbune
Deasupra orașului Călan și a satelor aflate în împrejurimile sale, pe valea Streiului, nori de funingine și praf de cărbune s-au ridicat ani în șir. Înființate în anul 1875, uzinele metalurgice Călan și-au atins potenţialul maxim un secol mai târziu. Furnalele, fabrica de aglomerat şi cocseria din Călan foloseau în procesele tehnologice smoală, cărbuni, minereu brut din Valea Jiului, minereu omogenizat, calcar şi produceau cocs, fontă lichidă, zgură, fontă brută, fontă cenușie, cocs de brichete, cocs de fluidizare, semicocs și zgură granulată.
„Substanţele ajunse în apă provoacă îm ¬bolnăviri şi mortalităţi la animale. Este sem nificativ, în acest sens faptul că în cooperativele agricole, de pe raza Călanului, gradul avansat de poluare, prin cantităţile mari de pulberi ce se emană de la uzinele Victoria Călan, diminuează producţia de lapte, iar natalitatea animalelor înregistrează scăderi până la 50 la sută”, relata ziarul Satul Socialist, în 1970.
Totodată, din cauza poluării provenite de la combinat, râul Strei nu a mai putut fi folosit ca sursă de alimentare cu apă a mai multor localități din Hunedoara.
Alte orașe poluate din România comunistă
În ultimii ani ai regimului comunist, Baia Mare a fost recunoscută ca unul dintre cele mai poluate oraşe industriale din Europa. Cu o istorie de aproape două milenii, centrul metalurgic din nordul ţării a lăsat în urmă peste 300 de halde de steril şi aproape 20 de iazuri de mină, multe dintre acestea rămânând neecologizate.
De asemenea, Râul Cerna din Hunedoara devenise una dintre cele mai poluate ape curgătoare din România, fiind locul unde ajungeau tune de uleiuri nocive evacuate din laminoarele combinatului siderurgic Hunedoara, care cuprindea atunci șapte uzine: cocseria, furnalele, oțelăriile, uzina siderurgică, laminoarele, secțiile de producție, alimentare și distribuție și uzina de transporturi feroviare.
Și totuși, poate cel mai faimos oraș din România în ce privește poluarea a fost Copșa Mică, considerat unul dintre cele mai poluate oraşe din Europa.
„Sunt două fabrici în Copşa Mică. Una produce negru de fum, folosit la anvelope. Cealaltă produce zinc, plumb, cupru, cadmiu şi alte metale neferoase. Împreună, ele împrăştie 30.000 de tone de particule şi funingine în fiecare an, făcând din Copşa Mică, un orăşel cu 6.000 de locuitori, unul dintre cele mai poluate locuri din Europa. Negrul de fum este cel mai vizibil poluant. Iar cei care muncesc în topitorie simt constant duhoarea şi gustul acidului sulfuric. Dar cel mai semnificativ pericol vine de la poluarea invizibilă, de la nivelele ridicate de plumb şi de la ameninţările nedeterminate ale amestecului de particulele toxice din aer”, scria, în ediţia din 5 martie 1990, din The New York Times, jurnalista Celestine Bohlen, conform sursei menționate.
În anii 1990, sute de persoane din zona Copșa Mica au fost diagnosticate cu cantități excesive de plumb în organism; deși se pensionau la vârsta de 50 de ani, mulți foști muncitori mai aveau doar câțiva ani de trăit.
