Cine purta pantofi uriași acum 2.000 de ani? Descoperire uluitoare într-un sit roman din nordul Angliei
O descoperire surprinzătoare făcută în nordul Angliei într-un sit roman i-a pus pe arheologi pe gânduri: zeci de pantofi romani vechi de aproape 2.000 de ani, unii cu dimensiuni foarte mari, au fost găsiți într-un sit antic de lângă Zidul lui Hadrian. Cei mai mari aveau echivalentul mărimilor 47–49 de astăzi, mult peste media vremii.

Descoperirea, făcută în Fortul Magna, ridică întrebări cu privire la locuitorii antici ai zonei. Cine erau cei care purtau acești pantofi gigantici.
Condițiile solului au permis o conservare excepțională, oferind o fereastră rară spre viața cotidiană dintr-un avanpost roman, transmite BBC.
Pantofi ieșiți din tiparele vremii
În total, 32 de pantofi din piele au fost scoși la lumină în timpul săpăturilor din Fortul Magna, aflat în regiunea Northumberland, Anglia. Dintre aceștia, opt aveau dimensiuni neobișnuit de mari, de cel puțin 30 cm lungime — echivalentul mărimilor 13–14 UK sau 47–49 în sistemul european actual.
„Aceasta este o anomalie clară. În mod normal, pantofii romani găsiți au între 24 și 26 cm,” a spus Rachel Frame, arheolog implicat în cercetare.
Pantofii au fost descoperiți într-un șanț defensiv care, în Antichitate, funcționa și ca groapă de gunoi pentru soldați.
Unii cercetători presupun că dimensiunile neobișnuite ar putea reflecta originea diversă a soldaților staționați la Magna, sugerând prezența unor indivizi mai înalți, poate veniți din alte regiuni ale Imperiului Roman.
„Poate proveneau dintr-o zonă unde oamenii erau, în medie, mai înalți. Nu știm încă sigur,” a spus Frame.
Surpriză după surpriză în situl roman
Fortul Magna se afla foarte aproape de Zidul lui Hadrian, limita nordică a Imperiului Roman. Aici erau staționați soldați din mai multe colțuri ale imperiului, de la provinciile galice și germanice până la regiunile orientale.
S-au descoperit de la sandale de copii, până la pantofi masivi din piele, cu formă diferită de cele standard.
Condițiile speciale ale solului — cu nivel scăzut de oxigen — au permis conservarea excepțională a pielii, ceea ce face ca siturile Magna și Vindolanda să fie printre cele mai bogate din lume în astfel de artefacte.
În același strat de sol au fost descoperite și fragmente ceramice și un pieptene de lemn, asemănător cu cele moderne pentru păduchi.
Urmează ca specialiștii să analizeze stilurile ceramicii pentru a data mai precis perioada în care pantofii au fost fabricați și folosiți.
































