Copil născut prematur, ținut într-o pungă de sandviș! Iată de ce
Un bebeluș a supraviețuit ca prin miracol după ce a fost născut prematur, la numai 30 de săptămâni de sarcină. Mama lui, Jennifer Derwent (32 de ani), era la cumpărături când a simțit o durere în zona abdominală, despre care a crezut că este inofensivă. Din fericire, soțul ei, Jonathan (38 de ani), a avut o premoniție așa că a insistat să o ducă, de urgență, la spital.
Bărbatul mai trăise o situație similară, având în vedere faptul că primul lor bebeluș a venit pe lume când cei doi se aflau la locuința din Plymouth, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. La spital, Jennifer născut, cu zece săptămâni înainte de termen. Bebelușul cântărea numai 1.670 kg, iar medicii l-au pus imediat într-o pungă de plastic pentru sandvișuri.
„Imediat după ce s-a născut, Isaac a fost pus într-o pungă de plastic, iar doctorii au spus că ideea din spatele acestui gest a fost să-i regleze temperatura corpului. A fost destul de șocant să nasc și apoi primul lucru care să se întâmple să fie ca doctorii să îmi pună copilul într-o pungă de plastic. Avem o poză cu el în ea, despre care sunt sigură că vom putea râde când mai crește”, relatează Jennifer, citată de The Sun.
Punga de plastic folosită de medici a contribuit la menținerea în viață a micuțului Isaac. „I-a ținut de cald și l-a ajutat să se facă mai bine. Să naști la 30 de săptămâni este departe de a fi ideal, dar suntem foarte norocoși să fi fost la Spitalul Derriford, care este un centru de excelență”, spune femeia.
Cel mai emoționant moment a fost acela în care Jennifer și-a auzit, pentru prima oară, noul bebeluș: „Am fost atât de ușurată când l-am auzit plângând – a fost un moment minunat. Când eram în spital mi-era rușine pentru că nu simțeam nimic, dar asistentele erau îngrijorate pentru că știu că el (Isaac, n.r.) ar putea fi născut în orice moment”.
Ulterior, micuțul a fost mutat într-o unitate specială de îngrijire, unde a stat timp de cinci săptămâni. Acum, Isaac este un băiețel sănătos și a crescut considerabil.