Cum să-ţi ajuţi copilul să treacă mai uşor peste izolare

Ultima actualizare:

A rămâne blocat în casă pentru mai mult timp este o provocare pentru oricine, iar pentru copii este cel mai greu. Să stea izolaţi de prieteni şi să nu iasă afară poate deveni frustrant. Specialiştii recomandă părinţilor că ar fi bine să discute cu cei mici şi să le explice, pe înţelesul lor, tot ceea ce vor să ştie despre coronavirus. De asemenea, copiii trebuie implicaţi în activităţi cât mai atractive.

Chiar dacă școlile sunt închise, acest fapt nu înseamnă că elevii nu vor avea contact cu materiile de studiu până în momentul reîntâlnirii cu profesorii. Și nici nu este normal ca cei mici să fie privați de informație pe o perioadă nedeterminată. 

Închiderea școlilor nu înseamnă vacanță. Cum să îți ajuți copilul să treacă mai ușor peste izolare

Este stare de urgență, în România și au fost luate măsuri privind mobilitatea rpersoanelor. S-au închis școli, iar multe firme au decis să își lase angajații să lucreze de acasă. Cei care nu pot să muncească de la domiciliu, vor intra în șomaj tehnic pentru a avea grijă de copii. Izolarea nu înseamnă plimbări prin magazine sau petrecerea timpului la locuri de joacă. Astfel, părinții ar trebui să își facă timp pentru ca cei mici să aibă parte de distracție dar să își facă și teme pentru școală.

Iată câteva lucruri pe care le poți face împreună cu cei mici pentru ca timpul pe care îl petrec acasă să fie cât mai plăcut

1. Discutați cu cei mici despre coronavirus

Te poți simți repede copleșit de tot ceea ce auzi despre boala provocată de noul coronavirus. Este de înțeles dacă și copiii dumneavoastră sunt neliniștiți. Copiilor le poate fi greu să înțeleagă ce văd pe internet sau la televizor, sau ce aud de la alte persoane, astfel încât pot fi deosebit de vulnerabili în fața sentimentelor de anxietate, stres și tristețe Experții de la UNICEF spun că o discuție deschisă cu ei, în care să vă arătați sprijinul, îi poate ajuta să înțeleagă situația, să o gestioneze și chiar să îi ajute pe ceilalți.

2. Ascultați muzică

Puneți muzică de calitate pe laptop sau telefon și puteți chiar dansa împreună cu cei mici. Sau puteți să le recomanda să asculte muzică în căști, dacă ei vor acest lucru. Însă ar fi bine să verificați volumul la care ascultă pentru a nu avea probleme medicale mai târziu. Unele trupe sau artiști susțin online concerte și le puteți urmări împreună.

3. Desenați

Copiii pot să se exprime și prin desen. Părinții ar putea să își încurajeze pe cei mici să deseneze ce au văzut sau ce au auzit despre coronavirus. Sau adulții le pot explica copiilor prin desen anumite chestiuni legate de această pandemie și să ilustreze măsurile luate de autorități. De asemenea, pot să îi implice în diverse provocări lansate pe Internet legate de desen. Cum a fost curcubeul cu mesajul ”totul va fi bine”.

4. Citiți-le povești

Dacă sunt mici, puteți să le citiți povești. Dacă au învățat deja să citească, puteți să le comandați să citească povești scurte, apoi să discutați împreună despre personaje. Pentru cei mai mari, există și cărți online. Însă puteți accesa și site-uri cu informații pentru copii. Puteți să citiți despre spațiu, natură, tehnică, în funcție de vârstele micuților. NASA a venit în ajutorul părinților cu informații, fișe și jocuri despre spațiu, de exemplu.

5. Temele sunt importante

Chiar dacă nu merg la școală, copiii pot să parcurgă materia online. Multe școli transmit cursurile pe Internet. Sau pot să urmărească emisiunea ”Teleșcoala” de pe TVR.  Aceasta a debutat pe 16 martie și se adresează elevilor de clara a VIII- și a XII-a.

6. La teatru

Chiar dacă nu mai pot merge, fizic, în sală, copiii pot urmări piese și spectacole online, pe paginile de Facebook ale teatrelor. Sunt gratuite și reprezintă o metodă bună de petrecere a timpului. Teatrul ȚăndăricăTeatrul Ion Creangă și Opera Comică pentru copii au pus la dispoziție asftel de alternative. Spectacolele vor fi disponibile în regim de transmisie live. Informații despre orele la care se pot viziona se pot găsi pe site-urile instituțiilor respective.

7. Gătiți împreună

Copiilor le place să fie implicați în prepararea mâncării. Și chiar dacă locuința va părea un tetru de război, la final, cei mici vor fi încântați că și-au gătit singuri mâncarea. Astfel, specialiștii spun că este bine să îi lăsați să prepare clătite sau să iși facă un sandwich. Important este ca, dacă sunt mici, să nu folosească cuțitele sau alte obiecte tăietoare pentru că se pot răni.

8. Respectați ora de culcare

Este important ca cei mici să respecte ora la care se trezesc, își iau micul dejun, fac teme, se joacă și se culcă. Oamenii de știință ai NASA studiază îndeaproape somnul astronauților atunci când sunt în spațiu și au descoperit că somul poate influența gândirea, dispoziția și relațiile interpersonale - toate esențiale pentru a trece printr-o misiune în spațiu sau o carantină acasă. Un somn bun ne va ajuta pe toți să trecem mai ușor peste izolare, deoarece vom găsi soluții pentru a ne umple timpul.

Acestea sunt doar câteva idei despre cum să le faceți copiilor izolarea mai ușoară. Există însă multe alte metode pentru a le capta atenția. Totul ține de imaginațiea și disponibilitatea părinților. 

Citește și: 

Cum să vorbești cu copilul despre boala cauzată de noul coronavirus. 8 sfaturi care te pot ajuta

Idei pentru petrecerea timpului în vremuri de izolare. Spectacole de operă și teatru gratuite pe internet

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
image
actualitate.net
image
actualitate.net