Cum și-a păcălit victimele cel mai mare escroc din istorie
Un loc de vis, cu pământul atât de fertil, încât poate oferi și trei recolte de porumb pe an, cu apa atât de pură, încât poate potoli imediat setea, și cu livezi întregi de copaci ale căror crengi se rup de atâta rod. Asta vindea, în 1822, cel mai mare escroc din istorie. Scoțianul Gregor MacGregor și-a folosit puterea de convingere pentru a aduce 250 de oameni plini de speranțe în pustiul din Honduras.
În octombrie 1822, scoțianul Gregor MacGregor, născut în Glengyle, s-a gândit să publice un anunț prin care se prezenta drept fiul unui bancher și prinț al unui imaginar ținut din Poyais, pe valea Râului Negru din Honduras, conform BBC. Mai mult decât atât, MacGregor descria în termeni foarte convingători ținutul ca fiind atât de fertil, încât putea oferi chiar și trei recolte de porumb pe an.
Apa era atât de pură, încât ar fi putut stinge complet setea. Albiile râurilor aveau malurile aurite, iar copacii au atât de mult rod, încât crengile se lăsau până la pământ. Pentru a fi mai credibil, MacGregor a realizat și o pictură cu presupusul ținut, prezentându-l contrast cu pământurile stâncoase și întunecate ale Scoției. Scopul lui era să atragă investitori care să îl ajute pe “prinț” să colonizeze și să valorifice adevăratul potențial al ținutului Poyais.
Puterea de convingere este cheia
Important de menționat este faptul că la vremea respectivă investițiile în America Centrală și de Sud erau în floare, iar anunțul lui MacGregor a părut extrem de tentant. Și cum Scoția nu deținea încă o colonie, nu ar fi fost aceasta o șansă unică? Fiind de meserie vânzător, MacGregor știa prea bine că persuasiunea este cheia unei escrocherii reușite. Povestea lui era destul de simplistă și friza domeniul fantasticului, dar bărbatul a reușit totuși să păcălească suficienți investitori (și nu numai) tocmai pentru că a fost foarte convingător.
Escrocul a lucrat ca la carte, după toate regulile persuasiunii. A explicat în numeroase interviuri pentru presa centrală că investiția în acest ținut va fi nu doar un act inteligent, ci și unul de curaj (miza foarte mult pe spiritul aventuros al scoțienilor). Chiar a recomandat cartea unui anume Thomas Strangeways (în realitate, MacGreogor însuși) pentru a afla mai multe detalii despre Poyais.
Conform specialiștilor, MacGregor a folosit mai multe principii ale persuasiunii: reciprocitatea (dacă investești alături de mine, îți ofer șansa la o viață ce nu poate fi comparată cu nimic altceva), validarea socială (vei deveni astfel “cel mai scoțian dintre scoțieni”, vei căpăta prestigiu social), deficitul (acționează acum, decide acum, altfel nu vei mai avea o asemenea ocazie și altcineva va profita de ea) și autoritatea (dacă nu mă crezi pe mine, dă-i măcar crezare specialistului Strangeways).
Investiție eșuată
Strategia sa a a dat roade, iar rezultatele au depășit chiar și cele mai optimiste așteptări ale lui MacGregor. Nu doar că piața de obligațiuni a crescut peste 1,3 milioane de lire (astăzi echivalentul a 3,6 miliarde de lire), dar escrocul a convins șapte nave să străbată Atlanticul în căutarea ținutului Făgăduinței.
Primele două nave au sosit în septembrie 1822 și în ianuarie 1823, aducând în Honduras în jur de 250 de pasageri. După scurt timp aceștia au aflat cu stupoare că aici nu exista niciun ținut luxuriant, ci o pustietate unde cu greu puteai supraviețui. Mulți aventurieri și-au pierdut viața. Supraviețuitorii (o treime din cei care au debarcat în Honduras) au fost salvați din întâmplare de o corabie care a trecut pe-acolo, ducându-i în Belize. Celelalte cinci nave au fost interceptate la timp de Marina Britanică, înainte de a-și atinge destinația. Între timp, MacGregor fugise în Franța.
Scoțianul a încercat să pună și aici în practică aceeași escrocherie, folosind aceleași tehnici de persuasiune, numai că francezii s-au dovedit ceva mai prevăzători. O anchetă a scos la iveală că investițiile ar fi plecat spre o țară de care nu auzise nimeni. MacGregor a fost trimis după gratii. După eliberare, s-a întors în Edinburgh, unde a fost pus pe fugă de investitorii păcăliți. Avea să moară în 1845 în Caracas. Ca o ironie a sorții, acel ținut din Honduras este și azi sălbatic și pustiu.
