Cursă pe apă în dovleci uriași: „E o idee ridicolă, dar populară!”

Dovleci uriași au fost transformați în bărci pentru cursa Regata Dovlecilor Uriași de pe Coasta de Vest 2025 din Oregon. Evenimentul anual, desfășurat duminică în orașul Tualatin, a adus pe lac dovleci scobiți și transformați în ambarcațiuni, manevrați de participanți costumați în cele mai inventive moduri.

Dovlecii uriași au fost scobiți și transformați în bărci (foto: captură video)
Dovlecii uriași au fost scobiți și transformați în bărci (foto: captură video)

„E o idee cam ridicolă și tocmai de aceea e atât de populară”, a declarat pentru The Washington Post Heidi Marx, coordonatoarea evenimentului. „De câte ori poți spune că ai văzut oameni în costume vâslind în dovleci de 450 kg pe un lac?”.

Parker Johnson, îmbrăcat în „Omida cea foarte flămândă”, a câștigat concursul de costume. „Vorbeam cu familia în mașină și ne gândeam ce aș putea face. Tatăl meu a venit cu ideea unei omide care mănâncă din interiorul dovleacului”, a povestit el pentru KOIN-TV. „Mi s-a părut foarte amuzant, așa că am mers pe varianta asta”. Cursa, care se desfășoară pe o distanță de aproximativ 400 de metri, include mai multe serii: una pentru cultivatori, una pentru sponsori, una pentru oficialități locale și două deschise publicului. Participanții din seriile publice sunt selectați printr-o loterie care începe în luna septembrie.

Prima cursă cu dovleci din Oregon a avut loc în 2004

Jim Sherwood, cofondator al grupului Pacific Giant Vegetable Growers din 2001, a fost inspirat să organizeze prima ediție a Regatei Dovlecilor Uriași de pe Coasta de Vest în 2004, după ce a aflat de un eveniment similar desfășurat în Canada, conform UPI.

Gary Kristensen, câștigătorul uneia dintre serii, îmbrăcat în personajul „Buddy the Elf”, a explicat că și-a perfecționat procesul de cultivare a dovlecilor presând plantele pe scânduri, pentru ca fructele să capete o formă mai îngustă, asemănătoare cu cea a unui caiac.

Totuși, anul acesta a fost nevoit să împrumute un dovleac de la un prieten, deoarece propriile plante au fost afectate de o infecție fungică.

Printre ceilalți câștigători s-au numărat participanți costumați în Ted Lasso, un pilot din Top Gun și un castravete murat.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
image png
1 numerologie jpg jpeg
Boli cardiace - inimă FOTO shutterstock
Mirosuri neplacute Asa poti avea o casa parfumata si primitoare  Sursa foto shutterstock 1892880535 jpg
radha bivol apa record jpg
intarzieri trenuri 696x522 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net