„Dă liniștea mai tare” în această vară. Cum să îți transformi concediul într-o experiență transformatoare

Ultima actualizare:

    Sursa foto: pexels.ro
Sursa foto: pexels.ro

Odată cu întoarcerea la birou, cel mai probabil te-ai reconectat la un ritm de viață aflat sub paradigma actuală a ceea ce este „fast”, al vitezei, așadar nu e de mirare ca după un ritm de muncă alert, mâncare nu neapărat sănătoasă, dar livrată la ușă, griji și timp pierdut în trafic, amânarea investigațiilor medicale, anularea programărilor la yoga și la salonul de înfrumusețare să îți dorești o schimbare. Ca și cum te-ai opri în loc, ai analiza totul la rece și ți-ai adresa sincer întrebarea: ce pot face eu mai mult pentru mine? Când voi avea timpul necesar?

Un posibil răspuns ar putea fi mult așteptatul concediu. De exemplu, dacă-ți iei 17 zile de vacanță, poți pleca către o destinație anume timp de o săptămână, iar timpul rămas să îl valorifici pentru a iniția o schimbare.Iată ce ai putea face în acest sens:

O cură detox


    Sursă foto: pexels.com
Sursă foto: pexels.com

Nu, nu e necesar să devii dintr-odată raw vegană, „propovăduind” în jur un regim draconic și judecându-i pe ceilalți că se răsfață cu mici, kurtoș, scovergi și înghețată. Însă, poți să încerci să mănânci mai sănătos, mai ales că vei avea timp de gătit, de folosit blenderul și storcătorul.În acest sens, poți să-ți cumperi de la supermarket sau să comanzi online cât mai multe fructe pentru un boost de energie și vitalitate. Această alegere inteligentă vine la pachet și cu alte beneficii, cum ar fi un ten mai proaspăt, celulită mai puțină, kilograme pierdute, hidratare optimă și evitarea mâncatului compulsiv. Dacă vrei să urmezi un regim de detoxifiere, influențată poate de documentarul australianului Joe Cross, protagonistul din „Fat, Sick and Nearly Dead” („Gras, bolnav și aproape mort”), nu ezita să o faci, însă, după ce ai „OK-ul unui nutriționist sau medic.Poți încerca diferite combinații de sucuri hrănitoare și delicioase, cum ar fi un suc de citrice și ghimbir, unul de rodie și sfeclă roșie, altul din mere și pătrunjel frunze şi codiţe sau din fructe de pădure și castraveți. În mediul online vei găsi suficiente rețete, precum și testimoniale de-ale unor temerari care au trecut prin așa ceva. De asemenea, dacă nu știai, clasica limonadă poate fi „updatată” și îmbogățită cu noi arome și ar fi păcat să îți fie străină băutura care are un gust discret de mango, culoarea roșiatică de la cireșe sau vișine adăugate în apă și nu numai, posibilitățile fiind practic infinite, în funcție de ceea ce-și dorește consumatorul.

O zi de răsfăț total

Deconectată de la Instagram și Facebook, cu telefonul setat pe modul silențios, poți să îți faci cadou ție o zi în care să te simți răsfățată, îmbinând serviciile unui centru spa cu ale unui salon de înfrumusețare. Ce-ar fi dacă înainte de a pleca în Mamaia sau Costinești ai alege să te bucuri de un masaj thailandez, de câteva proceduri de remodelare corporală, de saună și piscină? Cu siguranță, meriți din plin acest tratament și nu te mulțumi cu puțin. La un salon poți alege să-ți hidratezi părul cu măști adecvate, astfel încât să nu fie afectat de apa sărată a mării și de razele puternice ale soarelui. De asemenea, tenul tău își poate recăpăta prospețimea prin câteva proceduri cosmetice non-invazive, inclusiv o curățare profundă a porilor. Nu uita de epilare, mai ales dacă vrei să uiți pentru o perioadă de lame de ras sau creme depilatoare.De asemenea, poți să te bucuri și de liniștea naturii, vizitând un sat de munte, acolo unde timpul are răbdare mai multă cu oamenii, iar liniștea e o normalitate.

Așadar, îndrăznește să faci mai multe lucruri pentru tine, să îmbini o vacanță cu o grijă de sine sporită, toate cu scopul de a-ți da un restart! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net