Dacă vrei să rămâi însărcinată, nu contează poziţia în care faci sex

Dacă vrei să rămâi însărcinată, nu contează poziţia în care faci sex

Ultima actualizare:

    Nu există nicio dovată ștințifică potrivit căreia o anumită poziție ar duce la o probilitate mai mare de fecundarefoto:123RF
Nu există nicio dovată ștințifică potrivit căreia o anumită poziție ar duce la o probilitate mai mare de fecundarefoto:123RF

În vreme ce unele cupluri cred că șansele de procreare le sunt îmbunătățite de poziția „misionarului”, nu există nicio dovadă ștințifică potrivit căreia poziția respectivă ar duce la o probabilitate mai mare de fecundare.

Alții consideră că penetrarea mai adâncă realizată prin poziția pe la spate ajută spermatozoizii să ajungă la ovul. Însă nici asta nu este neapărat adevărat. Dacă doriți să procreați, nu contează poziția. Pentru ca actul de concepție să aibă o probabilitate cât mai mare de reușită, faceți sex cu o zi-două înainte de ovulație, apoi iarăși în ziua ovulației. De ce are succes metoda aceasta? Pentru că spermatozoizii trăiesc două-trei zile, pe când ovulul există numai între 12 și 24 de ore. Dacă veți face sex cu o zi-două înainte de ovulație, apoi iarăși în ziua ovulației, sporiți șansele ca un număr suficient de mare de spermatozoizi să aștepte în trompele uterine când este eliberat ovulul.

Alt sfat pentru procreare

„Femeia ar trebui să aibă orgasm. Deși orgasmul feminin nu este o componentă necesară a concepției, există dovezi potrivit cărora contracțiile uterine ce au loc în timpul orgasmului ajută deplasarea spermatozoizilor prin trompele uterine, astfel încât pot ajunge la ovul”, a spus Eve Marx în cartea sa, „101 lucruri inedite despre sex”



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Mama Valentinei s a întors din Austria să și îngroape fata jpg
telefoanele la școală o problemă din ce în ce mai mare jpg
nume de copii (1) jpg
AVRAM IOSIF LAURENȚIU png
donald Johnson texas jpg
Prognoza vreme FOTO Shutterstock jpg
gheorghe dincă si sotia lui, elena jpg
167724206 2453627974782950 4506444149615552516 n jpg
image
image