Destinul tragic al unuia dintre cei mai faimoși oameni din istoria Imperiului Roman. Motivul pentru care Cicero a fost asasinat de rivalii politici

Este una dintre cele mai faimoase personalități ale istoriei romane, iar indiferent dacă suntem pasionați, sau nu, de istorie, cu siguranță că am auzit vorbindu-se despre acesta. Este vorba despre Cicero, care a avut parte de un final tragic, fiind asasinat.

image

Cicero a trăit cu mai bine de două milenii în urmă, în Imperiul Roman. Născut pe 3 ianuarie 106 î. Hr., în apropiere de Roma, el a ajuns să fie un orator faimos al Romei, dar și unul dintre cei mai cunoscuți avocați ai acelei perioade.

În plus, Cicero a avut și funcții politice, precum cea de consul la Roma, dar și proconsul în Cilicia, o provincie romană care astăzi se află la granița dintre Turcia și Siria.

Cicero a studiat intens, de-a lungul întregii sale vieți. Încă de la o vârstă fragedă, el s-a perfecționat în arta oratoriei, pe care a studiat-o chiar și la Atena. În plus, cu această ocazie, Cicero a reușit să învețe și limba greacă.

Era cel mai faimos avocat al vremii

Cicero a fost o personalitate puternică în acea epocă, iar prin intermediul eforturilor sale a fost demascată corpuția faimosului guvernator Verres, al Siciliei. De asemenea, atunci când Lucius Sergius Catilina a eliberat prizonieri și a încercat să preia, ilegal, puterea, Cicero a ținut mai multe discursuri faimoase împotriva lui.

Acestea au fost cunoscute drept „Catilinare”, faimosul avocat roman acuzându-l pe Catilina de rebeliune. În cele din urmă, acesta nu a reușit să preia puterea și s-a sinucis.

Cicero a fost asasinat

Cicero a trăit într-o perioadă complicată pentru Roma, din punct de vedere politic. Inițial, l-a susținut pe Pompei, dar, în cele din urmă, a ajuns la un acord cu Iulius Cezar. Însă, dorința lui constantă era salvarea republicii, motiv pentru care, în cele din urmă, a și fost asasinat.

Cicero a încercat să îl convingă pe Octavianus să îl elimine pe Marcus Antonius și să restaureze republica la Roma. Însă, pe data de 7 decembrie 43 î. Hr., Antonius a ordonat asasinarea avocatului roman. El a fost ucis în apropiere de Roma, iar capul și mâinile i-au fost expuse în forul roman și în Senat.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
apartament 2 camere colaj captura video jpg
paleontolog1 guardian jpeg
natalie musteata instagram jpg
Alimetarea cu combustibil la benzinarie foto freepik com jpg
bloc vechi jpg
cerere casatorie avion captura video jpg
air fryer curatenie getty1 jpeg
mihai plesu a fost eliberat se va afla sub control judiciar timp de 60 de zile jpeg
image
image