Eurovision 2015: "Voltaj a cântat fără greşeală!" Analiza lui Mihai Trăistariu

Ultima actualizare:

    Mihai Trăistariufoto: arhiva personală
Mihai Trăistariufoto: arhiva personală

Aşa cum era şi firesc au apărut deja primele ecouri după prestaţia trupei Voltaj la Eurovision 2015, semifinala 1, de marţi seara (19 mai). Mihai Trăistariu, cel care a reprezentat România în 2006 la competiţia internaţională şi a obţinut locul patru în marea finală, a analizat prestaţiile artistice ale celor 16 ţări care au urcat pe scena de la Viena şi a făcut un top al artiştilor preferaţi.

Mihai Trăistariu nu putea rata prima semifinală Eurovision 2015. Artistul care a reprezentat România în 2006 la competiţia muzicală a analizat toată seara de marţi (19 mai) prestaţiile celor 16 ţări pe scena de la Viena. Nu i-au plăcut Ungaria şi Danemarca pe care le-a catalogat ca fiind unele dintre cele mai slabe prestaţii ale serii, în schimb Suedia, Spania, Australia, Italia şi Rusia sunt ţări pe care Mihai Trăistariu le vede cu mari şanse de a câştiga concursul. 

Eurovision 2015 - Voltaj: "Trebuie să le mulţumim românilor din diasporă"

"Piesa Moldovei a fost mult mai interesantă decât multe altele însă ... GEOGRAFIA şi-a spus din nou cuvântul. Îmi pare rău pentru ei ... Plus că moldovenii nu-s cu milioanele împrăştiaţi prin lume ... aşa cum sunt românii ! Armenia: Hm ... Îmi vine să rad ! Le pusesem pe foaie zero puncte ! Deci ... din nou ... ruşii ăştia ...Belgia: super interesant. Le-am pus 8 puncte.Olanda: Da la mine. N-a fost să fie

Finlanda: Am citit undeva că toţi membrii trupei suferă de diverse boli. Inedită combinaţie. Care, însă n-a prins.Grecia: piesă pe tipar vechi, dar cântată foarte bine de o voce puternică. Păcat că tipa n-are deloc vibrato. În felul ăsta ... toate sunetele n-au fost decât un urlet ! Dar un urlet care s-a potrivit.Estonia: deşi el n-are voe deloc iar ea are voce super, refrenul mi s-a părut, de departe, cel mai de radio în seară asta ! Nu m-ar miră deloc să câştige marea finală! E, totuşi, concurs de creaţie!Macedonia: băiatul ăla a început aşa bine, vocea e trăsnet însă s-a pierdut pe drum şi a tras nişte falsuri de ... pfff ... Păcat ! De aia cred că a şi pierdut top 10 ! Cu tot blocul lor balcanic ...Serbia: nu m-a spart, dar nici nu m-a deranjat ceva. Însă de trecut au trecut CLAR datorită vecinilor 

Ungaria: slăbuţ anul asta. În anii trecuţi erau mai interesanţi. Au trecut printr-un noroc.Belarus: le-am dat 1 punct. Deci nu mi-au zis mare lucru ...Rusia: Super. Refren, voce beton, decor. Top 3 în finala mare. ( şi cum are 12 ţări vorbitoare de limba rusă, care vor vota şi îi vor da 12 puncte ... să nu va mire dacă o să câştige ! )Danemarca: slab rău anul ăsta.Albania: Elhaida Dani a câştigat marele premiu la Concursul organizat de mine: Liga Campionilor - Concurs Internaţional de Muzică Pop în 2012. Anul trecut a câştigat Vocea Italiei, iar acum iat-o reprezentându-şi ţară la Eurovision Song Contest. Bravo ei. Deşi piesa e un amalgam de ... urlete. Mda ... a demonstrat pentru a mia oară că are o super voce ! Dar piesa ... Hm ...România: Voltaj a cântat fără greşeală. Nu pot să zic că show-ul m-a dat pe spate, însă totul a fost curat. Evident, trebuie să mulţumim şi românilor din diaspora, care-şi fac datoria în fiecare an. M-am bucurat că au trecut mai departe!

Georgia: ce să zic ? Cruela a trecut mai departe. Tot un urlet şi ea. În fine, are destule ţări vorbitoare de limba rusă care au votat-o. Că ruşii aşa fac - se susţin fără drept de apel.Favoritele mele până acum sunt aşa :1. Suedia2. Spania3. Australia4. Italia5. Rusia", a scris Mihai Trăistariu pe reţeaua de socializare.

Elena Cârstea a comentat semifinala de Eurovision pe Facebook, iar la un moment dat a izbucnit: "Mă duc să-mi tai venele"

Eurovision 2015: Trupa Voltaj a cântat penultima pe scena de la Viena

Concursul Eurovision 2015, semifinala 1, a putut fi urmărit de telespectatori în direct pe postul televiziunii române (TVR). Competiția a fost deschisă de cei din Republica Moldova, apoi au urcat pe scenă reprezentanții celorlalte țări - Armenia, Belgia, Olanda, Finlanda, Grecia, Estonia, Republica Macedonia, Serbia, Ungaria, Belarus, Rusia, Danemarca, Albania, România și Georgia. Trupa Voltaj a fost penultima care a cântat pe scenă, iar Călin Goia și colegii săi au fost copleșiți de emoții. 

Eurovision 2015: Care sunt ţările calificate în finală

După ce s-au calculat voturile publicului și notele juriilor de specialitate, au fost anunțați cei zece calificați în finală:

Albania,Armenia,Rusia,România,Ungaria,Grecia,Estonia,Georgia,Serbia șiBelgia. 

Țările au fost anunțate în ordine aleatorie, pentru a nu infuența în niciun fel, așadar numerotarea de mai sus nu are nici o importanță pentru finala de sâmbătă (23 mai).  

Eurovision va continua joi (21 mai), cu a doua semifinală, când vor concura Norvegia, Irlanda, Cehia, Lituania, San Marino, Malta, Portugalia, Muntenegru, Elveţia, Azerbaidjan, Slovenia, Letonia, Polonia, Islanda, Israel, Cipru şi Suedia.

Eurovison 2015: Ţările care s-au calificat automat în marea finală sunt:

Australia,

Austria,Franța,Germania,Italia,Spania șiMarea Britanie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net