Fenomenul nunților cu sute de invitați: „Doar pentru bani”
În România, nunțile mari – cu sute sau chiar peste 300–400 de invitați – nu sunt o raritate, ci un fenomen cultural adânc înrădăcinat. Deși mirii își doresc adesea o zi intimă, petrecută alături de oameni apropiați, realitatea este că multe cupluri ajung să organizeze evenimente impozante.

Pe un forum deschis pe Reddit, mai mulți români au împărtășit experiențele lor ca participanți la nunți din România. Un utilizator al platformei a inițiat discuția, exprimându-și nemulțumirea față de petrecerile de nuntă cu mulți invitați:
„Fraților, care e faza cu nunțile astea somptuoase și cu mii de invitați? Vara asta am fost la două nunți, pentru că mirii erau prieteni foarte buni din copilărie – oameni cu care am păstrat legătura, ceea ce mi se pare esențial. Una a avut în jur de 300 de invitați, cealaltă aproape 400. Mirii se învârteau continuu pe la mese ca să-și facă „datoria de miri” și să vorbească cu persoane pe care nici măcar nu le cunoșteau. Abia au avut timp să mănânce și să danseze puțin.
Mă gândesc că e și partea legată de dar… L-am întrebat pe unul dintre prieteni și mi-a spus că el și soția au avut mulți invitați „random” pentru că părinții lor fuseseră la nunțile nu-știu-cui și acum oamenii veneau din obligație. Ziua aceea ar trebui să fie specială pentru ei doi, să se simtă bine, nu să petreacă jumătate din nuntă plimbându-se printre mese și împărțindu-se în toate direcțiile ca să-i cuprindă pe toți – cel puțin asta e viziunea mea.
„Nu știu dacă sunt eu nebun, dar la mine, la nuntă, o să am maxim 40 de invitați, fără neamuri cu care nu am treabă, fără prieteni care s-au transformat în cunoștințe și cu care nu vorbim cu anii”.
De ce ajung românii să facă nunți uriașe
Pentru generațiile mai vechi, nunta nu este doar o celebrare a cuplului, ci un eveniment comunitar. În trecut, satul, familia extinsă și cercul de prieteni contribuiau la începutul vieții de familie prin darul de nuntă. De aici și ideea de „obligație”: dacă ai fost la nunta cuiva, trebuie să îl inviți și pe el la nunta ta. Dacă părinții au mers la zeci de nunți, consideră firesc să „întoarcă gestul”.
Astăzi, mirii nu mai văd nunta la fel. Mulți își doresc un eveniment restrâns, cu oameni apropiați, nu o petrecere în care să salute persoane pe care nu le cunosc. Diferența de viziune dintre generații creează tensiuni, iar presiunea socială – „ce o să zică lumea?” – continuă să împingă listele de invitați spre cifre impresionante.
„S-a pierdut de ceva timp semnificația unei nunți, acum majoritatea fac nunta doar pentru bani. Până acum nu am fost invitat la nicio nuntă a vreunor prieteni și îmi e bine așa. Oricum m-aș duce doar la cineva cu care știu că am ținut legătura în mod ceva mai constant și cu care am avut o relație bună.
Dacă n-am vorbit de cel puțin un an și brusc își amintește că exist ca să îmi dea invitație la nuntă, e clar că motivele invitației sunt legate de bani, nu de altceva”, a declarat un utilizator Reddit.
"Sunt de acord. Ceva ce mă intrigă totuși e faptul că mulți invită oameni cu care nici măcar nu mai au vreo relație. Eu, sincer, nici nu mai merg la nunți. Am fost de două ori la niște foste colege, iar după aceea nici măcar nu m-au mai băgat în seamă. Nu vorbim de ziua mea de naștere, dar nici măcar de ziua de nume nu mi-au spus „La mulți ani”. M-a făcut să-mi dau seama că nu are rost să merg din obligație la evenimentele unor oameni care, în rest, nici nu par să-și amintească de tine", a punctat cineva.
Darul, un factor de stres pentru nuntași
Pentru unii, nunta rămâne un eveniment în care darul acoperă o parte din cheltuieli. De aici și tentația de a invita cât mai mulți oameni. Pentru alții, însă, darul nu mai este un motiv suficient pentru a transforma o zi specială într-un maraton social.
Tot mai mulți tineri observă că invitațiile din obligație nu creează legături reale. Sunt cazuri în care oamenii merg la nunta unor foști colegi, iar ulterior nu mai primesc nici măcar un „La mulți ani” de ziua numelui. Acest lucru îi face să se întrebe dacă merită să participe la evenimente unde relația este, de fapt, inexistentă.
Un internaut a explicat cum era văzută o nuntă în România în trecut și cum a ajuns să fie percepută acum.
„În România, nunta era modul comunității de a se aduna să sprijine cuplul în noua lor viață împreună, în întemeierea unei familii. De-aia la noi e ceva obișnuit să se dea dar și de-aia se ține cont de obligații. Astăzi, oamenii nu o mai văd toți așa, pentru că au fost influențați de alte culturi sau pur și simplu au alte idei despre ce ar trebui să fie”.
Tinerii vor nunți mai restrânse
Există și cupluri care refuză presiunea și organizează nunți mici, cu 100–150 de persoane, invitând doar rudele apropiate și prietenii buni.
„Eu daca aș mai avea acum vârsta măritișului, jur că l-aș lua pe om și câțiva prieteni foarte apropiați și aș face o căsătorie de care să nu știe nici vântul, nici pământul. Așa facem și peste două săptămâni, când sărbătorim 25 de ani de la nuntă. Noi, verighetele de argint, in vacanță, la un restaurant, într-o seară, fără preoți și fără neamuri, fără circ și fără dar. Noi. Atât”, a declarat o utilizatoare Reddit.
„Detest nunțile de acest fel...Noi am avut 100 de invitați, familia apropiată și prietenii care ne sunt alături constant. A fost o nuntă fără dar, a ieșit foarte frumos și toată lumea a fost mulțumită!”, a mai declarat o fostă mireasă.
Cât a ajuns să fie darul de nuntă
Un utilizator Reddit a deschis o dezbatere pe platformă, după ce a întrebat pe un forum „Cât costă darul de nuntă în 2026?”. Părerile nu au întârziat să apară, unele propunând sume, alții pentru a-și exprima nemulțumirile.
„Doamne ferește, am o nuntă anul acesta, dăm 2000 de lei de cuplu și asta este. Oricum nimeni nu ne-a dat mai mult de 1500 în 2022, așa că ar trebui să fie în regulă”, a comentat o utilizatoare Reddit.
Un alt român a declarat că a lasat 10% din salariul pe o lună: „La ultima nuntă am dat 600 de lei și gata”. În completarea acestui comentariu, un internaut a spus că își calculează darul de nuntă în funcție de gradul de rudenie cu mirii sau locație. Un român a mai spus că a căutat în prealabil meniul de la locația unde a fost invitat și a calculat prețul final în funcție de acesta.
„Eu dau 300 de euro, fără discuții”, a mai spus un internaut, fără să comenteze mai multe legat de subiect.
Un nuntaș generos a declarat că la ultima nuntă a lăsat 1.000 de euro.
„Eu merg cu soția la nunta persoanelor cu adevărat dragi. Ultima oară am lăsat 1.000 de euro. În euro, că voiau să își ia apartament. Pe viitor o să cresc bugetul, doar că nu prea mai am prieteni apropiați necăsătoriți”.


































