Greşeala care trebuie evitată la începutul unei relaţii

Ultima actualizare:

    Doar pentru că partenerului îi place să petreacă timp alături de tine nu înseamnă că are şi sentimente puternice faţă de tine foto: 123RF
Doar pentru că partenerului îi place să petreacă timp alături de tine nu înseamnă că are şi sentimente puternice faţă de tine foto: 123RF

Este foarte posibil ca primele întâlniri să decurgă extraordinar şi să îţi dea senzaţia că îl cunoşti pe tipul cu care te vezi de o viaţă, nu dar de câteva zile. E foarte posibil ca şi el să aibă aceeaşi senzaţie, însă problema este că a cunoasşte pe cineva cu adevărat presupune timp şi răbdare. Iată greşeala care trebuie evitată la începutul relaţiei.

Te implici prea mult, înainte de vreme

Probabil aceasta este şi cea mai mare eroare pe care o fac cei mai mulţi dintre noi, cea de a presupune că ajung să cunoască o persoană după doar câteva întâlniri. Ajungi astfel să te implici mult prea devreme într-o relaţie care nu ştii dacă are şanse de reuşită sau nu, neştiind nici măcar dacă persoana cu care te întâlneşti e cu adevărat pe aceeaşi lungime de undă. Soluţia? Nu îţi ascunde sentimentele, nu încerca să le suprimi dar în acelaşi timp lasă-le să evolueze normal, pas cu pas.

Doar pentru că partenerului îi place să petreacă timp alături de tine nu înseamnă că are şi sentimente puternice faţă de tine sau că aveţi parte de o conexiune emotională puternică. Intimitatea îşi face loc mult mai târziu. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
mihaela bilic sfaturi branza jpg
Soldati romani  FOto Recrutare MAPN  Facebook (2) jpg
plaje thassos copy jpg
fals medic etno tv jpg
colaj meine coon cafe png
733674220 954954864216176 7117119284752078391 n jpg
vizita regele si regina thailandei palatul elisee jpg
eclipsa inelara istock jpg
image
image