Medicamentul care ar putea schimba omenirea. Descoperirea făcută de o echipă de specialiști din Japonia
O echipă de specialiști din Japonia a anunțat un progres major în medicina regenerativă, după ce a creat un medicament care ar putea permite oamenilor să își refacă dinții pierduți în mod natural. Proiectul, coordonat de dr. Katsu Takahashi de la Institutul de Cercetare Medicală al Spitalului Kitano, se bazează pe inhibarea unei proteine numite USAG-1, cunoscută pentru rolul său în stoparea dezvoltării dentare.

Testele efectuate inițial pe rozătoare au oferit rezultate surprinzătoare. În momentul în care activitatea proteinei USAG-1 a fost blocată, animalele au dezvoltat dinți noi, complet formați, ceea ce a confirmat ipoteza cercetătorilor privind capacitatea latenta a organismului de a iniția un nou ciclu dentar. Acest efect a fost considerat de comunitatea științifică drept unul dintre cele mai promițătoare progrese din ultimele decenii în domeniul regenerării țesuturilor, potrivit Sustainability Times.
Japonezii au lansat un medicament pentru regenerarea dinților pierduți
Următoarea etapă o reprezintă studiile clinice pe voluntari, aflate în prezent în pregătire. Specialiștii estimează că, dacă toate fazele de testare vor decurge conform planului, tratamentul ar putea ajunge pe piață aproximativ în anul 2030. Impactul unei astfel de terapii ar schimba radical stomatologia modernă, întrucât ar oferi alternativa creșterii unei noi dentiții în locul implanturilor sau protezelor.
Descoperirea are la bază ani întregi de cercetare, pornind de la observația că oamenii păstrează în structura lor biologică germenii unui al treilea set de dinți, aflați în repaus, asemenea unor mecanisme întâlnite la animale precum elefanții sau rechinii, care își înlocuiesc dantura în mod repetat pe parcursul vieții.
Medicamentul ar putea deveni o soluție pentru multiple cauze ale pierderilor dentare, de la tulburări genetice până la traumatisme, infecții severe sau schimbările provocate de înaintarea în vârstă. În anii ce urmează, ceea ce era cândva un concept rezervat literaturii SF, și anume apariția naturală a unor dinți noi la adulți, ar putea deveni o procedură accesibilă pacienților din întreaga lume.



































