Metoda Părintelui Iustin Pârvu pentru alinarea sufletului și întărirea trupului. Ce le spunea duhovnicul credincioșilor aflați în suferință
Părintele Iustin Pârvu, unul dintre cei mai importanți duhovnici ortodocși din România, a lăsat în urmă o rețetă pentru sufletul celor care caută alinare în perioadele grele ale vieții. Metoda oferă putere duhovnicească inclusiv persoanelor aflate în suferință fizică și boală.

Stareț al Mănăstirii Petru Vodă, Părintele Iustin Pârvu (1919-2013) și-a dedicat întreaga viață rugăcinii și ajutorării aproapelui, fiind căutat de mii de credincioși care îi cereau sfaturi duhovnicești, binecuvântări și remedii tradiționale pentru suflet și trup.
A lăsat în urmă numeroase scrieri, adunate în cărți și reviste de specialitate, de o valoare importantă pentru oamenii care au nevoie de îndrumare duhovnicească și alinare în momentele grele ale vieții.
În învățămintele sale, publicate în „Revista Atitudini”, Părintele Iustin vorbea și despre o rețetă specială, menită să aducă alinare sufletească și putere celor aflați în suferință sau boală.
Rețeta Părintelui Iustin pentru vindecare
Metoda duhovnicească se referă la o combinație între post, rugăciune, iertare și participarea la Sfântul Maslu, prin care omul se eliberează de poverile sufletești, găsește liniștea interioară, își curăță trupul și este pregătit să primească puterea lui Dumnezeu pentru a lupta în fața greutăților.
Primul pas se referă la renunțarea la carne și zahăr, alimente despre care părintele spunea că „hrănesc celulele bolnave”, potrivit CSID. Duhovnicul recomanda postul negru în zilele de luni, miercuri și vineri, timp de 12 ore, fără apă și fără mâncare gătită. În restul săptămânii, Părintele Iustin sfătuia credincioșii să fie cumpătați, respectiv să evite excesele alimentare și, de asemenea, să consume alimente simple, fără preparare termică. În plus, acesta recomanda untdelemnul din candelele sfințite în cinstea martirilor din temnițele comuniste, considerându-l tămăduitor: „Pune câteva picături pe o bucățică de pâine și înghite – e harul care întărește dinăuntru”, spunea el.
În tot acest timp, credincioșii sunt sfătuiți să îi ierte pe cei care le-au greșit și să se împace cu aproapele lor: „Iartă pe toți acei care te-au prigonit și judecat, roagă-te pentru ei!”, spunea Părintele Iustin.
Duhovnicul îndemna credincioșii, de asemenea, să se spovedească, să participe la Sfântul Maslu și să se împărtășească regulat.



































