Motivul pentru care SUA s-a opus unirii dintre România și Basarabia. Detaliul aproape uitat din istoria noastră
Anul 1918 a fost unul dintre cei mai importanți din istoria României. Pe data de 27 martie/9 aprilie, la Chișinău, Sfatul Țării a decis unirea Basarabiei cu țara noastră, iar puțin mai târziu, în 1920, acest fapt a și fost recunoscut oficial. Însă, puțini români mai știu astăzi că Statele Unite s-au opus acestui eveniment istoric.

Anul 1918 a fost unul crucial pentru țara noastră, finalul Primului Război Mondial însemnând, pentru România, unirea cu mai multe regiuni istorice populate de români. Este un eveniment pe care îl cunoaștem cu toții, iar la acea vreme, puteri importante precum Imperiul Britanic, Franța, Italia, cât și Japonia, nu au obiectat față de unirea României cu Basarabia.
Însă, în timpul Conferinței de la Paris, în 2020, Statele Unite s-au opus puternic acestei decizii. Încă de pe data de 8 februarie 1919 au început să fie discutată într-o comisie specială chestiunea teritoriilor României, cât și ale Iugoslaviei.
Motivul pentru care americanii s-au opus unirii cu Basarabia
Reprezentantul britanic, Eyre Crowe, cât și francezul Jules Laroche, au fost în favoarea unirii României cu Basarabia. Însă, secretarul de stat american nu a fost de acord, inițial, cu acest lucru. Iar motivul pentru care el a fost împotriva unirii Basarabiei cu România a fost faptul că în timpul Conferinței de Pace de la Paris nu a fost prezent un reprezentant al guvernului rus legitim.
În cele din urmă, după mai multe runde intense de negocieri, Comisia desemnată pentru a analiza chestiunea teritorială a României a decis în unanimitate să recunoască unirea.
Basarabia a fost prima regiune care s-a unit cu România
În 1918, Basarabia a fost prima regiune care decis să se unească cu România, pe data de 27 martie. În plus, la momentul în care Sfatul Țării a luat această decizie, țara noastră se afla într-o situație extrem de dificilă, în contextul Războiului Mondial.
Pe data de 31 martie 1918, Actul Unirii a fost semnat de către Regele Ferdinand, iar Basarabia a devenit prima provincie care s-a alipit României, urmată de Transilvania și Bucovina.



































