Părinții care știu să gestioneze crizele de furie ale copiilor fac 5 lucruri. „Îi ajută să devină mai inteligenți emoțional”

Crizele de furie, țipetele și comportamentul dificil sunt normale în copilărie, însă felul în care reacționează părinții poate face o mare diferență. Un psiholog a explicat care sunt cele cinci lucruri pe care le fac părinții care reușesc să-și ajute copiii să-și înțeleagă și să-și gestioneze emoțiile.

Copil supărat Foto: Unsplash

Copiii tind să-și exprime emoțiile prin acțiuni. Copiii mici țipă și lovesc atunci când nu obțin ceea ce vor. Școlarii ies furioși din cameră atunci când se enervează. Adolescenții își dau ochii peste cap și trântesc ușile pentru a-și exprima frustrarea sau dezaprobarea.

Juli Fraga, psiholog și coautoare a cărții „Parents Have Feelings, Too” („Și părinții au sentimente”), a lucrat cu sute de părinți care se simt copleșiți atunci când copilul lor nu ascultă, se comportă urât sau face crize de furie aparent fără motiv.

Unii încearcă să negocieze cu copiii lor. Alții devin frustrați și își pierd cumpătul. Ambele abordări îi pot face pe părinți să se simtă și mai epuizați și lipsiți de control, a relatat aceasta într-un articol publicat de cnbc.com.

Comportamentul neadecvat este o parte normală a copilăriei. Și este o formă de comunicare, asemenea unui set de indicii despre emoțiile și grijile care stau în spatele acestor crize.

Părinții care reușesc să descifreze aceste indicii și să abordeze emoțiile aflate la baza comportamentului îi ajută pe copii să aibă succes pe termen lung. Acești copii devin mai inteligenți emoțional, ceea ce îi ajută să depășească mai ușor obstacolele, să-și câștige independența și să încerce lucruri noi.

Data viitoare când copilul dumneavoastră are un comportament dificil, încercați să faceți aceste cinci lucruri.

1. Calmați-vă mai întâi

Indiferent dacă cel mic face o criză de furie sau adolescentul țipă la dumneavoastră, este normal să vă simțiți destabilizat și chiar să vă pierdeți cumpătul, precizează Juli Fraga.

Dar copiii învață observând ceea ce facem noi, așa că încercați să rămâneți calmi în mijlocul haosului. Opriți-vă pentru o clipă și faceți cinci respirații profunde, abdominale. Poate părea ceva banal, dar respirația profundă furnizează oxigen mușchilor și contribuie la declanșarea răspunsului de relaxare al organismului.

Emoțiile sunt contagioase, ceea ce înseamnă că, atunci când părinții rămân calmi, copiii „preiau” această stare și învață să-și regleze propriile emoții puternice.

2. Comportați-vă ca un detectiv, nu ca un director

Atunci când copiii se comportă urât, poate fi tentant să le spuneți „Termină!” sau „Încetează!”. Sau poate că intrați imediat în modul de rezolvare a problemei. Însă preluarea controlului poate determina copiii să se închidă în ei și le poate afecta încrederea în propriile forțe.

În loc să vă comportați ca un director, abordați situația asemenea unui detectiv. Încercați să fiți curioși și întrebați-vă: „Ce s-ar putea întâmpla acum cu copilul meu și ce anume îi provoacă acest comportament?”

De exemplu, un copil care minte s-ar putea teme că va avea probleme, în timp ce un adolescent care respinge limitele impuse de părinți și-ar putea dori mai multă independență. Spuneți-i copilului că veți aprecia întotdeauna sinceritatea și invitați adolescentul care testează limitele să discute împreună cu dumneavoastră despre lucrurile pe care și le dorește.

Când identificați cauza comportamentului, ați rezolvat misterul, iar acesta este mai mult de jumătate din luptă.

3. Ajutați-vă copilul să-și numească emoțiile

Comportamentul neadecvat al unui copil poate fi ceea ce psihologii numesc o „strategie de apărare”. Astfel de mecanisme – precum necinstea, evitarea, criticarea celorlalți sau redirecționarea furiei – sunt modalități ingenioase prin care ne protejăm de emoțiile dureroase.

Mecanismele de apărare amorțesc temporar emoții puternice precum rușinea, vinovăția sau tristețea, însă nu îi ajută pe copii să „simtă și să gestioneze” pe termen lung provocările vieții.

Procesul prin care găsim cuvinte pentru emoțiile noastre se numește „identificarea emoțiilor” și contribuie la calmarea amigdalei cerebrale și la diminuarea intensității emoțiilor puternice. Încercați să vă ajutați copilul să identifice emoțiile ascunse în spatele comportamentului său. Întrebări simple precum „Ești trist?”, „Ești furios?” sau „Ești îngrijorat?” reprezintă un bun punct de plecare.

4. Analizați dacă propriul comportament are un rol

Copiii imită comportamentele pe care le văd la școală și acasă. Dacă comportamentul neadecvat al copilului se repetă, analizați-vă propriile acțiuni. Întrebați-vă:

• „Cum îmi gestionez propriile emoții?”
• „Ce fac atunci când sunt furios, trist, anxios sau speriat?”
• „Folosesc mecanisme de apărare pentru a face față emoțiilor dureroase, în loc să le confrunt?”
• „Comportamentul copilului meu seamănă cu al meu?”

Simplul fapt de a vă acorda un moment pentru a vă identifica și valida propriile emoții și pentru a vă da seama de ceea ce aveți nevoie poate avea un efect important. Începeți prin a vă concentra atenția asupra corpului, din cap până în picioare. Ce senzații observați?

O senzație de apăsare în piept poate fi un semn de tristețe și poate indica faptul că aveți nevoie de sprijinul partenerului sau al unui prieten. Furia, pe de altă parte, poate face să vă crească temperatura corpului și să vă încordeze maxilarul și ar putea indica faptul că trebuie să impuneți o limită, să vă acordați timp pentru dumneavoastră sau să rezolvați o problemă.

5. Gândiți-vă la rolul stresului nerezolvat

Atât stresul cotidian, cât și cel prelungit afectează mintea și organismul. Factorii de stres pot destabiliza sistemul nervos al copilului, făcându-i mai dificil să-și regleze emoțiile.

„În calitate de psiholog, știu că această dereglare emoțională poate influența comportamentul copilului. De aceea, copiii fac adesea pași înapoi atunci când se naște un frățior sau o surioară ori când trec printr-o perioadă dificilă de tranziție. Tot acesta este motivul pentru care copiii au adesea crize atunci când sunt foarte obosiți.

Acronimul „H.A.L.T.” – care vine de la hungry, angry, lonely or tired (flămând, furios, singur sau obosit) – îi poate ajuta pe părinți să identifice factorii de stres care îngreunează reglarea emoțională a copiilor și îi determină să aibă un comportament dificil.

Încercați mai întâi să răspundeți nevoilor copilului și vedeți dacă acest lucru îi schimbă comportamentul. O gustare oferită la momentul potrivit, un pui de somn sau puțin timp de calitate petrecut împreună pot fi exact resetarea de care are nevoie.”, a explicat Juli Fraga, psiholog cu aproape două decenii de experiență în lucrul cu părinții.

.