Poveglia, insula-fantomă de lângă Veneția, interzisă publicului. Are o poveste cu adevărat înfricoșătoare.VIDEO
Poveglia, o insulă uitată din largul Veneției, este considerată unul dintre cele mai înfricoșătoare locuri de pe planetă. Cu o istorie încărcată de suferință, boală și moarte, ea găzduiește rămășițele a peste 160.000 de oameni. Accesul publicului este interzis, iar ruinele de pe insulă au rămas neatinse de zeci de ani.
Localnicii evită chiar și să privească în direcția ei, iar poveștile despre fantome și clopote care bat singure persistă. Este un loc unde istoria nu a fost iertată și nici uitată.
O istorie scrisă cu cenușă umană
Pe suprafața de doar 18 acri a insulei Poveglia s-au petrecut unele dintre cele mai macabre episoade ale istoriei italiene. În secolul al XVIII-lea, în timpul epidemiilor de ciumă, insula a fost transformată într-o stație de carantină. Oamenii erau aduși acolo cu forța, chiar dacă aveau doar simptome ușoare, și lăsați să moară departe de ochii lumii.
Pentru a opri răspândirea bolii, cadavrele erau incinerate în masă, iar cenușa acestora ar fi ajuns să constituie peste jumătate din compoziția solului. Practic, întreaga insulă este formată din cenușă umană. În timp, locul a căpătat o reputație terifiantă, fiind considerat blestemat și evitat inclusiv de pescari.
Poveglia se află chiar în largul coastei Veneției și este formată din trei zone mici una mai înfricoșătoare ca cealaltă. O parte include nenumărate clădiri dărăpănate, alta a fost folosită cândva ca fort militar, iar a treia este abia vizibilă după ce a fost acoperită de vegetație înaltă, arată publicația The Sun.
Totul în jur are un aspect sinistru, iar atmosfera este apăsătoare și provoacă neliniște.
Autoritățile au interzis accesul turiștilor pe această, iar motivul invocat este structura instabilă a clădirilor.
Pe suprafața de doar 18 acri a insulei Poveglia s-au petrecut unele dintre cele mai macabre episoade ale istoriei italiene.
În secolul al XVIII-lea, în timpul epidemiilor de ciumă, insula a fost transformată într-o stație de carantină. Oamenii erau aduși acolo cu forța, chiar dacă aveau doar simptome ușoare, și lăsați să moară departe de ochii lumii.
Pentru a opri răspândirea bolii, cadavrele erau incinerate în masă, iar cenușa acestora ar fi ajuns să constituie peste jumătate din compoziția solului. Practic, întreaga insulă este formată din cenușă umană. În timp, locul a căpătat o reputație terifiantă, fiind considerat blestemat și evitat inclusiv de pescari.
„A fost cu adevărat sinistru!”
Exploratorii britanici Matt Nadin (40 de ani) și Andy Thompson (54 de ani) s-au filmat în 2020 vizitând zone de pe insulă, la zeci de ani după ce nimeni nu o atinsese.
Cei doi au postat înregistrarea pe canalul lor de YouTube, Finders Beepers History Seekers, unde documentează frecvent explorări ale unor locuri abandonate sau cu valoare istorică.
„A fost cu adevărat, cu adevărat sinistru.
Se vedea clar că până și șoferul de taxi era speriat, nu doar de poliție, ci și de insula în sine – voia să plece cât mai repede.
Insula este plină de o istorie întunecată, foarte întunecată; acolo au murit o mulțime de oameni și simți cu adevărat grozăviile care s-au petrecut în timp ce înaintezi.
Au ars toate cadavrele și le-au lăsat acolo unde erau. Insula nu a fost niciodată curățată cu adevărat, așa că totul a fost pur și simplu abandonat”, și-a povestit Matt experiența.
Interdicția absolută
După perioada epidemiilor, insula a fost folosită ca azil psihiatric, unde, potrivit unor mărturii locale, s-ar fi făcut experimente inumane pe pacienți. Aceștia erau izolați complet de restul lumii, ceea ce a permis abuzuri și suferințe greu de descris.
Astăzi, accesul este strict interzis din cauza pericolului de prăbușire al clădirilor, dar și a legendei negre care planează asupra locului.
Doar câteva echipe de cercetători sau producători de documentare au reușit să obțină permisiunea de a păși pe insulă.
Unii au relatat că au auzit clopote bătând singure sau au simțit prezențe ciudate printre ruine.
„Cât am stat acolo, am auzit clopotul bătând și a fost destul de înfricoșător, chiar m-a speriat puțin. Parcă era un semn rău.
Tot locul avea o atmosferă ciudată și apăsătoare, deși se vedea din faianță și arcade că fusese cândva o clădire frumoasă.
Se vedea clar că de ani de zile n-a mai călcat nimeni pe acolo”, a mai spus exploratorul.
