Restaurantele încep să taxeze risipa. Ce spune Mihaela Bilic despre mâncarea lăsată în farfurie: „Știm să fim cumpătați și moderați dacă ne ustură la portofel”

Într-o societate în care risipa alimentară atinge cote alarmante, o întrebare provocatoare adusă în discuție de medicul nutriționist Mihaela Bilic capătă tot mai mult sens: „Cum ar fi să plătim pentru mâncarea pe care o aruncăm, nu pentru ceea ce mâncăm?”

Mihaela Bilic
Mihaela Bilic

Mihaela Bilic: „Instinctele ne împing la lăcomie”

Postarea Mihaelei Bilic, devenită recent virală pe rețelele sociale, atinge un punct nevralgic al comportamentului nostru alimentar, mai ales în contextul ofertelor de tip „all you can eat”, unde o sumă fixă deschide poarta către un ospăț fără limite. 

„Sigur cunoașteți cu toții restaurantele de tip “all you can eat” la care plătești o sumă fixă și mănânci până nu mai poți. Alții le spun “all inclusive” sau “bufet suedez”, dar principiu e același: multă mâncare din care te servești singur, fără porții individuale sau limită de cantitate. Ce se întâmplă în astfel de situații?

Instinctele ne împing la lăcomie, o facem lată și ne îndopăm peste măsură, avem ochii mai mari decât stomacul și nu ne putem abține, vrem din toate și TOT! Nu mai vorbim de risipa alimentară, ne umplem farfuria de pofticioși ce suntem, însă mâncarea rămâne neconsumată, mai mult aruncăm decât mâncăm!”, remarcă nutriționista, surprinzând fidel comportamentul multora dintre noi în fața abundenței.

„Să plătești la gramaj tot ce rămâne în farfurie neconsumat”

În fața acestei tendințe, unii restauratori au venit cu o soluție care îmbină responsabilitatea cu eficiența: clienții plătesc pentru cantitatea de mâncare rămasă neconsumată în farfurie. Măsura, aparent drastică, are un efect imediat asupra comportamentului consumatorilor.

„Restauratorii care se încumetă să propună un astfel de bufet diversificat, au venit cu o soluție ingenioasă: să plătești la gramaj tot ce rămâne în farfurie neconsumat Este incredibil cum se ni se schimbă comportamentul și suntem capabili să devenim ponderați când vine vorba de bani! Brusc ne trezim că putem să gustăm un pic din fiecare preparat, că nu mai umplem cu vârf farfuria… știm să fim cumpătați și moderați dacă ne ustură la portofel!”, a mai scris Mihaela Bilic pe Facebook. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Spania  Foto Pixabay (4) jpg
evaluare nationala 2019 simulare examen jpeg
Infarct - atac de cord FOTO Shutterstock
image png
image png
calcul pensie cand iesi la pensie jpeg
dieta, foto shutterstock jpg
telefoane copii dependenti png
image
image