Ritualul somnului şi cum ne poate afecta acesta sănătatea

Ultima actualizare:

    Somnul este extrem de important în menţinerea unei stări de sănătate optimefoto: 123RF
Somnul este extrem de important în menţinerea unei stări de sănătate optimefoto: 123RF

De-a lungul timpului, foarte multe studii au fost focusate pe somn, cum ne poate influenta viata prezenta sau lipsa lui.

Cercetatorii de la Universitatea Sheffield din Marea Britanie şi de cei de la Universitatea Bochum din Germania, au demonstrat ca un somn in conditii optime, indelungat, reprezinta cheia procesului de invatare si memorare. Un alt studiu condus de un cercetator din Suedia, Universitatea din Uppsala, a aratat ca persoanele care nu dorm suficient sunt predispuse spre ingrasare.  Un studiu realizat de Universitatea Harvard şi Colegiul din Boston a demonstrate ca un somn odihnitor este direct proportional cu cresterea creativitatii, astfel un om odihnit este mai creativ. Universitatea Standford a realizat un studiu prin care a demonstrat ca sportivii de performanta, au avut un indice al energiei si al performantelor mai ridicat atunci cand au dormit cate 10 ore pe noapte.

Un lucru este cert,  somnul este esential pentru o viata sanatoasa si fericita.  Iar factorii care ne influenteaza durata si calitatea somnului sunt variati de la biologici, psihologici, la factorii de mediu. Primul pas, simplu la indemana oricui pentru un somn mai linistitor este alergerea saltelei potrivite in functie de nevoile fiecaruia. Un lucru atat de banal precum salteaua de pat, poate avea un rol esential in buna desfasurare a unui somn odihnitor.

Cum va puteti alege salteaua in functie de nevoile dvs?

Salteaua pe care dorimiti trebuie sa indeplineasca anumite functii asa incat coloana dvs vertebrala sa fie intr-o pozitie corecta. Atunci cand achizitionati o saltea trebuie sa alegeti intre mai multe caracteristici precum: fermitate, tipul si calitatea materialului, grosime, cusaturi.

Va recomandam sa apelati la un medic in cazul in care suferiti anumite afectiuni musculare sau articulare, pentru a afla ce tipuri de saltele va sunt recomandate. Va recomandam sa apelati la magazine specializate pe aceasta nisa, care sa lucreze cu branduri cunoscute, astfel incat sa va asigure garantia calitatii. Un astfel de magazin online, este expert-saltele.ro, nu va trebui sa va deplasati de acasa, puteti vizualiza online peste 250 modele de saltele.

Ce tipuri de saltele exista pe piata?

Alegerea saltelei este extrem de importantă
Alegerea saltelei este extrem de importantă

Conform specialistilor de la expert-saltele.ro, in functie de nevoile dumneavoastra puteti opta intre urmatoarele modele de saltele:

  • Saltele ortopedice si superortopedice (care iti protejeaza coloana si sanatatea), cele ortopedice le sunt recomandate persoanelor cu o greutate normala. Persoanele corpolente pot opta pentru cele superortopedice. Vezi aici saltele saltex (ortopedice sau superortopedice).
  • Saltele memory foam (saltele cu memorie) – acestea sunt considerate saltele inteligente, nu au arcuri, sunt ergonomice, iau forma corpului atunci cand sunteti asezati pe ele, sunt hipoalergenice.
  • Saltelele pocket-spring, confera un confort sporit datorita arcurilor care sunt independente, impachetate in buzunare proprii, astfel miscarea unei persoane nu o va deranja pe cea de-a doua, atunci cand salteaua este folosita de doua persoane.
  • Saltelele de tip relaxa sunt super ortopedice, construite pe o plasa de arcuri.

In cazul in care nu dispuneti de timp pentru a face o cercetare a saltelei corespunatoare nevoilor dvs, puteti apela la profesionisti, expert-saltele.ro, acestia va pot oferi raspunsurile dorite, iar salteaua comandata va fi livrata direct acasa. Odata achizitionata salteaua,  va poate conferi un somn linistit. Pentru mentinerea sanatatii dvs este important de stiut de ce si cum trebuie mentinuta o saltea.

Cum trebuie sa intretinem saltelele?

In timp salteaua isi pierde din proprietati si dezvolta acarieni. Acarienii sunt un taxon de artropode din clasa arahnidelor, majoritatea sunt inofensivi pentru oameni, dar exista cateva specii care pot crea reactii alergice si iritatii la nivelul pielii.  Acestia sunt atrasi de covoare, perdele, saltele, camere umede, pline de praf. Pentru evitarea dezvoltarii unor specii nedorite salteaua trebuie aspirata si aerisita.  Pentru a nu-si pierde din proprietati se recomanda intoarcerea saltelei de pe o parte pe alta periodic. Nu in ultimul rand, se recomanda schimbarea saltelei odata la 7 ani, in timp aceasta isi pierde din proprietati, in timp acumuleaza praf si dezvolta acarieni.

Sfat: Pentru o viata sanatoasa si fericita va recomandam sa dormiti 8 ore pe noapte!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net