Sexul bebelușului ar putea fi prezis în funcție de trăsăturile fizice ale tatălui, susțin cercetătorii. Cum îți poți dai seama dacă vei avea băiat sau fată?
Vrei să știi dacă vei deveni părinte de fată sau de băiat? Se pare că poți afla sexul primului tău copil fără să ajungi la ecograf! Cel puțin, asta susține o echipă de cercetători din SUA, care a aflat că trăsăturile feței tatălui ar putea indica sexul bebelușului…

Echipa de cercetători de la Universitatea din Michigan a recrutat 104 cupluri de părinți, fiecare cu cel puțin un copil. Ambii parteneri au fost rugați să trimită fotografii tip portret, care au fost ulterior evaluate în funcție de atractivitate, dominanță și trăsături masculine sau feminine, potrivit „Adevărul.ro”.
Ce au indicat rezultatele?
Astfel, rezultatele au indicat că o anumită trăsătură facială a tatălui este asociată cu o șansă cu 83% mai mare de a avea un fiu. Studiul, publicat în jurnalul „Adaptive Human Behavior and Physiology”, a arătat că bărbații cu fețe percepute ca fiind mai impunătoare sau dominante au mai multe șanse să devină părinți de băieți. Interesant este că rezultatul s-a menținut indiferent de vârsta, atractivitatea sau nivelul de masculinitate perceput al taților. În schimb, nu s-a observat un efect similar în cazul trăsăturilor faciale ale mamelor.
Care ar putea fi explicația?
Cercetătorii au oferit și o posibilă explicație. Specialiștii consideră că în momentele în care femeile au un nivel mai ridicat de testosteron în timpul concepției, un factor legat de nașterea unui băiat, ele ar putea fi mai atrase inconștient de bărbați cu un aspect dominant. Iar această preferință ar putea crește, la rândul ei, șansele de a avea un copil de sex masculin.
Astfel, această constatare ar putea oferi o explicație pentru faptul că vedete precum Tom Hardy (47 de ani) și Jason Statham (57 de ani), cunoscuți pentru trăsăturile lor faciale dominante, au devenit pentru prima dată tați de băieți.
