Singurul președinte SUA care a obținut 100% din voturile electoratului. Ce rol a avut în istorie

Ultima actualizare:

George Washington este primul președinte al Americii și singurul care până în prezent a întrunit 100% din voturile electoratului. Comandant militar și om politic, acesta a fost desemnat în 1787 președinte al Convenției Constituționale. 

Singurul președinte american care a obtinut 100% din voturile electoratului
Singurul președinte american care a obtinut 100% din voturile electoratului

„Europa va fi continuu implicată în controverse care sunt străine de interesele noastre”

George Washington este singurul șef de stat care până acum a obținut 100% voturile electoratului. S-a născut în 1732 în statul Virginia și a câștigat experiența militară în timpul Războiului de 7 ani, desfășurat între anii 1756 și 1763. Singura sa greșeală a fost atunci când a capitulat în fața unei forțe inamice, respectiv când Robert Dinwiddie l-a trimis într-o misiune care avea ca scop eliminarea francezilor din Fort Duquesne.

Cu toate acestea, șeful de stat și-a răscumpărat greșeala în 1758, când i-a silit pe aceștia să evacueze ținutul. Anul menționat a fost ultimul din cariera sa militară, iar timp de 16 ani după aceea a fost proprietar de plantație și politician în Virginia.

La un moment dat, George Washington a avertizat împotriva alianțelor și a subliniat că Statele Unite trebuie să se focuseze pe interesele americane. Deși a susținut că promovează prietenia și comerțul cu toate popoarele, președintele a tras un semnal de alarmă asupra războaielor europene.

„Cea mai importantă regulă de conduită pentru noi, în privința politicii externe, este extinderea cât mai mare a relațiilor economice și întreținerea unei relații politice cât mai sporadice. Față de angajamentele pe care ni le-am luat, acestea trebuie îndeplinite cu bună-credință. Dar aici să ne oprim!

Europa are un set se interese primare care pentru noi nu înseamnă nimic. Deci, Europa va fi continuu implicată în controverse care sunt străine de interesele noastre. Nu este, deci, înțelept să se ne implicăm în vicisitudinile obișnuite ale politicii europene, ale obișnuitelor sale combinații și animozități."

George Washington
George Washington

Discursul de adio al lui George Washington

Discursul său de adio a atras atenția întregii lumii și a reprezentat cea mai puternică declarație politică americană. Acesta a pus accent pe importanța uniunii naționale, valoarea constituției și domniei legii, dar și pe aspectele mai puțin pozitive ale partidelor politice. El a avertizat, de asemenea, împotriva partizanatului excesiv și influenței străine în afaceri, făcând un apel către toți cei care vor să servească la binele comun, potrivit Historia.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate în buline și William, GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Factura gaz - frig - caldura calorifere FOTO Shutterstock
chocolate saga1 jpeg
gaini jpg
esplanada rapa galbena jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
Ziua a doua a congresului PPE la Romexpo, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
branza branzeturi istock jpg
simion lasconi podcast micutzu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net