Start la „Litoralul pentru toți”! Cât costă un weekend la Mamaia, Costinești sau Vama Veche în luna mai
Românii care vor să ajungă la mare înainte de începerea sezonului aglomerat pot profita în luna mai de unele dintre cele mai mici tarife de pe litoralul românesc. Aproape 100 de hoteluri s-au înscris în programul „Litoralul pentru Toți” 2026, ajuns deja la cea de-a 48-a ediție.

Programul aduce reduceri importante pentru turiști, iar vacanțele pot costa chiar și cu până la 50% mai puțin față de prețurile din plin sezon estival. În funcție de stațiune, hotel și serviciile incluse, tarifele pornesc de la 159 de lei de persoană.
Cât costă un weekend la mare în luna mai
Pentru un weekend de două nopți, turiștii care aleg litoralul românesc pot plăti între aproximativ 320 și 1.200 de lei de persoană, în funcție de categoria hotelului și de facilitățile incluse.
În stațiunile Mamaia, Eforie sau Constanța, prețurile pentru cazare variază între 169 și 605 lei de persoană pentru un sejur.
În sudul litoralului, în stațiuni precum Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai sau Vama Veche, tarifele încep de la 159 de lei de persoană pentru hotelurile de o stea fără mic dejun și pot ajunge până la 469 de lei pentru unități de cinci stele cu mic dejun inclus.
Chiar dacă programul „Litoralul pentru Toți” este gândit pentru sejururi de patru nopți, mulți turiști aleg și escapade de weekend, profitând de tarifele reduse din această perioadă.
Hotelierii spun că luna mai oferă cele mai bune prețuri
Administratorii hotelurilor de pe litoral spun că începutul lunii mai este una dintre cele mai avantajoase perioade pentru cei care vor să ajungă la mare fără să cheltuie foarte mult.
„Pentru o noapte de cazare, prețurile în cazul hotelului nostru pornesc de la 181 de lei pe noapte. Există toate argumentele ca, în această perioadă, turiștii să vină pe litoral și să se bucure de mare. Acum există cel mai bun raport calitate-preț pe care îl pot obține”, a declarat Iulian Tenie, manager de hotel.
Mulți turiști preferă această perioadă deoarece litoralul este mai puțin aglomerat, iar temperaturile sunt deja plăcute pentru plimbări și relaxare.
Hotelurile se așteaptă la un sezon mai bun decât în 2025
Reprezentanții unităților de cazare spun că rezervările au început să crească și că există speranțe pentru un sezon estival mai bun decât cel de anul trecut.
„O noapte de cazare, la momentul actual, pentru o cameră dublă, cu micul dejun inclus, pornește de la 170 de lei de persoană. Per total, ne așteptăm la un sezon bun, mult mai dinamic decât anul trecut, și îi așteptăm cu drag pe turiști la mare”, a declarat Silvia Lungu, responsabilă de cazare la un hotel de pe litoral.
Administratorii afacerilor din Mamaia spun că programul „Litoralul pentru Toți” îi ajută să mențină un grad bun de ocupare chiar și la începutul sau la finalul sezonului estival, atunci când numărul turiștilor este mai redus comparativ cu lunile iulie și august.
Chiar dacă ofertele sunt considerate atractive, reducerile din acest an sunt mai mici decât cele acordate în trecut. Dacă în anii precedenți discounturile ajungeau chiar și la 75%, în 2026 reducerile se opresc la aproximativ 50%.
Cu toate acestea, programul rămâne una dintre cele mai accesibile variante pentru românii care vor să petreacă un weekend la mare fără costurile ridicate din vârful sezonului.


































