Țările cu cei mai nervoși oameni! Pe ce loc se află România în acest clasament inedit
Cu toții am auzit vorbindu-se până acum despre topul celor mai fericite locuri de pe glob. Există unele țări unde standardul de viață este atât de ridicat încât oamenilor le este mult mai ușor să rămână mereu fericiți și să înfrunte diferitele probleme cotidiene cu optimism. Însă, există și câteva țări aflate exact la polul opus. Mai precis, acestea sunt cele mai furioase state de pe glob!

Deja știm cu toții că țări precum Finlanda, Norvegia, Suedia, cât și Danemarca sunt considerate a fi cele mai fericite state din lume. Însă, fericirea nu este singura emoție pe care oamenii o pot experimenta. Iar atunci când vine vorba despre furie, locuitorii acestor țări par a fi experți!
Experții de la Gallup au luat interviuri în nu mai puțin de 142 de țări în anul 2023, pentru a identifica care este cel mai furios loc din lume. De-a lungul acestui studiu, specialiștii au ajuns la un total uimitor de 142,000 de interviuri și au ajuns la concluzia că o țară surprinzătoare este cea mai furioasă din lume!
Locuitorii acestui loc sunt cei mai furioși de pe glob
Mai precis, este vorba despre Cipru de Nord, unde nu mai puțin de 49% din cei intervievați au declarat că s-au simțit furioși în ziua precedentă. Pentru a pune lucrurile în perspectivă, în Republica Cipru, numai 18% din oameni au spus că s-au simțit furioși. De fapt, exact același procent a fost înregistrat și în România, unde 18% din oameni au spus că au fost furioși în ziua precedentă.
Regiunea nordică a insulei nu este recunoscută internațional decât de către Turcia, iar astăzi este un loc izolat pe plan internațional, atât din punct de vedere diplomatic, cât și economic. În plus, potrivit datelor, pare a fi și cea mai furioasă țară de pe glob.
Ce alte țări se află pe lista experților
După Cipru de Nord, pe lista celor mai furioase țări se găsește Irakul, Armenia, Iordania, Republica Democrată Congo, Libia, Palestina, Tunisia, Maroc și Guinea. Aceste țări ar fi, conform studiului, cele mai furioase. Desigur, acest sentiment poate fi cauzat de instabilitatea economică și politică care domină aceste țări.
La polul opus, cele mai puțin furioase state din lume ar fi Vietnam, Finlanda, Estonia, Portugalia, Mexic, Mauritius, Uruguay, Olanda, Kazahstan, cât și Islanda.



































