Topul celor mai potriviți câini pentru copii

Dacă ai un copil, nu ezita să-i iei un câine. Îi va responsabiliza, îl va face mai bun şi vor deveni cei mai buni prieteni. Însă va trebui să alegi rasa potrivită. Dacă ar fi să facem un top  al celor mai buni câini de companie pentru copii, iar Golden Retrieverul ocupă poziţia fruntaşă.

image

Locul 1 - Golden Retrieverul

Golden Retrieverul parcă s-a născut pentru a fi prietenul cel mai bun al copilului. Blând, inteligent, devotat familiei, nu are pic de agresivitate şi e bun cu cei mici. Îndură mult din partea lor, pot fi traşi de coadă, de urechi, că nu ripostează, suferă în tăcere. Dacă e luat de mic şi creşte odată cu copilul, întrei ei se leagă o legătură puternică.

Locul 2 - labradorul

image

Spre deosebire de Golden Retriever, care se maturizează repede, la doar un an, Labradorul mai „copilăreşte” până la trei, fiind agitat şi plin de energie. După aceea se linişteşte. E foarte inteligent, devotat familiei,  un câine extraordinar nu doar pentru copii, ci şi pentru persoanele cu dizabilităţi.

Locul 3 - Beagle

image

E şi el foarte bun şi blând cu cei mici şi nu numai. Fiind de talie mică, nu există niciun pericol de a răni pe cineva. Totuși, trebuie să ai în vedere că e un câine de vânătoare la bază, astfel, necesită multă mişcare, iar dacă nu e dus la joacă, afară, riscă să roadă şi să strice prin casă. Latră destul de mult faţă de alte rase.

Locul 4 - Setterul irlandez

image

Este şi el foarte bun, blând, devotat, dar cu o mare nevoie de mişcare.

Locul 5 - Pittbulul

image

Pittbulul e, în ciuda reputaţiei de câine agresiv, un animal extrem de blând cu cei mici. Singura condiţie e să nu fie înrăit de mic. Este foarte inteligent, îşi dă sufletul pentru stăpân.

Specialiștii în comportament canin recomandă să-i luați copilului un câine abia după 6-7 ani, deoarece la vârste fragede nu prea știe să se poarte. Ideal e să-i luați un pui de 7-8 săptămâni și să-l dresați de mic. Între copil și cățel se va forma o prietenie strânsă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Nicușor Dan a semnat demisia... www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
suc merisoare vecteezy jpg
incendiu soveja foto 1 jpeg
un roman curata parcuri si spatii publice in bulgaria foto captura video instagram fixer dad  png
tiramisu1 jpeg
carusel sppania x jpg
astrolob bbc jpg
elvetia shutterstock jpg
WhatsApp Image 2026 04 26 at 15 25 04 (1) jpg
image
image