Trădat de propriul său vis. Cine a fost revoluționarul care trebuia să moară
Pe 8 octombrie 1967, într-o zonă izolată a Boliviei, un grup de luptători de gherilă este capturat de armata locală. Printre ei – un bărbat slab, cu barbă și privire arzătoare, purtând o uniformă verde ponosită. Numele lui: Ernesto "Che" Guevara.
A doua zi, revoluționarul care sfidase marile puteri ale lumii avea să moară violent, executat fără milă, la doar 39 de ani. Era sfârșitul unui simbol și începutul unui mit.
De la erou romantic la inamic mondial
În numai opt ani, între victoria Revoluției Cubaneze (1959) și moartea sa (1967), Che Guevara a reușit performanța rară de a-și transforma aliații în dușmani. Pentru americani era un pericol ideologic, pentru sovietici devenise un incomod, iar pentru Fidel Castro – un rival care îi umbrea imaginea.
De altfel, întrebarea „De ce CIA dorea reducerea la tăcere a lui Che Guevara” este aproape retorică. Argentinianul îi provocase pe americani deschis, chemând popoarele lumii la revolte împotriva imperialismului.
Nici măcar în timpul vizitei sale în Statele Unite, la conferința ONU din 1964, nu și-a temperat discursul: a acuzat public guvernul SUA de atrocități împotriva populației de culoare, a condamnat tăcerea ONU în fața apartheidului din Africa de Sud și a denunțat crimele comise „în numele imperialismului” în țările din lumea a treia. Reprezentantul american, insultat, a părăsit sala de conferințe.
Che devenise un paria al lumii occidentale – o figură romantică pentru tinerii rebeli, dar un coșmar pentru serviciile secrete americane.
Omul care a vrut să provoace o nouă apocalipsă
Che Guevara nu s-a mulțumit cu victoria revoluției cubaneze. El visa la o conflagrație globală care să distrugă sistemul capitalist. În 1962, a fost unul dintre artizanii crizei rachetelor nucleare din Cuba, negociind în secret cu liderii URSS transportul rachetelor atomice către insulă.
Mai târziu avea să declare că nu ar fi ezitat să le folosească împotriva Statelor Unite.
Apoi, a încercat să exporte revoluția: mai întâi în Congo (1965), unde misiunea sa a eșuat, apoi în Bolivia (1967), unde avea să își găsească sfârșitul. În ochii Washingtonului, Che devenise un agitator internațional, un om care trebuia oprit cu orice preț.
Lovitura de la Moscova
Dacă americanii îl voiau mort, nici sovieticii nu-l mai priveau cu ochi buni. La 24 februarie 1965, în timpul unei apariții televizate în Alger, Che Guevara a ținut un discurs care a cutremurat blocul socialist. L-a acuzat pe Kremlin de ipocrizie, complicitate cu Occidentul și trădarea idealurilor revoluționare.
„El Comandante” nu s-a ferit să spună că URSS exploatează țările din lumea a treia la fel ca marile puteri capitaliste, un afront direct la adresa lui Brejnev. Reacția Moscovei a fost una dură, iar Fidel Castro, prins între loialitatea față de aliatul său și dependența politică de Uniunea Sovietică, a fost nevoit să se delimiteze public de Che.
În același an, liderul cubanez citea celebra scrisoare de adio a lui Guevara, prin care acesta renunța la cetățenia cubaneză și își asuma întreaga responsabilitate pentru acțiunile sale revoluționare. Oficial, Che pleca în lume pentru a continua lupta. Neoficial, devenise un exilat politic al propriei revoluții.
Coincidență sau nu, una dintre femeile din anturajul său apropiat, Haydee Tamara Bunke Bider, cunoscută sub numele de cod Tania, s-a dovedit mai târziu a fi agent KGB infiltrat în grupul de gherilă al lui Che.
Relația cu Fidel Castro
Relația dintre Fidel Castro și Che Guevara a fost una complexă – o combinație de prietenie, admirație și rivalitate mocnită. Deși erau uniți în lupta împotriva dictatorului Fulgencio Batista, după victorie, drumurile lor s-au despărțit.
Pentru Fidel, lupta se încheiase. Trebuia să guverneze Cuba, să stabilizeze economia și să supraviețuiască presiunii americane. Pentru Che, însă, revoluția abia începea. El visa să aprindă flăcări de revoltă în Africa, Asia și America Latină, până când sistemul capitalist avea să cadă.
Castro era tot mai deranjat de mitul lui Che, care devenea o figură legendară în presa mondială – un „creier al revoluției”, o eminență cenușie care îi umbrea autoritatea. În timp ce Fidel își consolida regimul, Che se transforma într-un simbol internațional al libertății – prea mare pentru o insulă, prea incomod pentru un lider.
Sfârșitul unui mit
Izolat, vânat de CIA și trădat de propriii aliați, Che Guevara este capturat în Bolivia pe 8 octombrie 1967. O zi mai târziu, este executat brutal, împușcat de un sergent bolivian instruit de agenți americani. Corpul său este expus ca o avertizare, iar mâinile îi sunt tăiate pentru identificare.
Dar moartea sa nu a fost un final, ci o renaștere. Portretul lui Che, imprimat pe steaguri, tricouri și ziduri, a devenit icoana unei generații. Un simbol al revoltei, al idealismului și al sacrificiului dus până la capăt.
