Tradițiile și superstiții în timpul Postului Sfintei Maria. De ce nu este bine să îți tunzi părul sau să dormi ziua
Începând cu data de 1 august, credincioșii din România urmează să intre în post. Este vorba despre Postul Sfintei Maria, care va ține două săptămâni și de-a lungul căruia românii vor încerca să respecte nenumărate tradiții importante.

Postul Sfintei Maria urmează să înceapă din data de 1 august și va ține două săptămâni. Iar nenumărate tradiții populare și religioase vor fi respectate cu strictețe de către credincioși în această perioadă, cuprinsă între data de 1 și 15 august. La finalul acestui post va avea loc sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, cu ocazia căreia creștinii își amintesc de trecerea Fecioarei Maria la cele veșnice.
În perioada de post, credincioșii trebuie să evite anumite lucruri, cum ar fi nunțile, sau petrecerile cu muzică. Această perioadă este una care trebuie dedicată rugăciunii și introspecției, nu plăcerilor de acest fel.
Obiceiurile pe care românii le respectă cu ocazia postului
De asemenea, potrivit tradițiilor, se mai spune că nu trebuie să vă certați în timpul postului și să nu purtați ură altor persoane. Se spune că cei care se ceartă în această perioadă vor atrage ghinionul asupra familiilor lor.
În plus, o altă tradiție mai spune că nu trebuie să dormiți ziua, în primele trei zile de post. Lenevia în această perioadă poate aduce necazuri și boli, cel puțin potrivit superstițiilor populare.
Nu trebuie să vă tundeți pe 15 august
O altă tradiție importantă spune că nu trebuie să ne tundem pe data de 15 august. Acest lucru, la fel ca și tăiatul unghiilor, va semnifica o ruptură de la binecuvântarea Fecioarei Maria, motiv pentru care aceste obiceiuri sunt interzise în acea zi.
Iar o altă tradiție pe care nu foarte multă lume o mai știe spune că nu se mănâncă pepene roșu în prima săptămână a postului, deoarece simbolizează sângele și astfel este necurat.
Iar dacă va ploua în prima zi de post, tradiția spune că urmează o toamnă roditoare și lungă, ploaia fiind considerată a fi o binecuvântare a Fecioarei Maria.