Fizician francez, acuzat de legături cu al-Qaida

Fizician francez, acuzat de legături cu al-Qaida

Ultima actualizare:

Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, angajat al Centrului European pentru Cercetare Nucleare de la Geneva (CERN), a fost prezentat luni după-amiază unui judecător antiterorist, care l-a pus sub acuzare. El ar urma să fie prezentat luni după-amiază unui alt judecător, pentru o eventuală plasare în arest provizoriu, cerută de Parchet.

El a fost arestat joi, la Viena, în centru-estul Franţei, împreună cu fratele său, în vârstă de 25 de ani. Acesta din urmă a fost pus în libertate sâmbătă, fără să fie acuzat de ceva.

Inginerul este suspectat că ar fi contactat pe internet Aqmi. El ar fi plănuit să comită cel puţin un atentat: era în stadiul de "dorinţă, intenţie", dar se pare să nu fi "comis acte materiale de pregătire", potrivit unor surse apropiate dosarului.

Conversaţii pe internet între fratele mai mare şi un membru al Aqmi au fost descoperite în timpul unei alte anchete, care viza o presupusă filieră a jihadiştilor în Afganistan, potrivit unei surse judiciare.

Aqmi a succedat n 2007 GSPC algerian (Grupul salafist pentru predicare şi luptă). Acest grup, care s-a alăturat al-Qaida, este foarte activ în ţările din Maghreb, în Mauritania şi în Mali.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cutremur în Columbia FOTO Profimedia
image png
YTDown com YouTube Pepene verde demn de Cartea Recordurilor Media d3zctMjfmRU 001 720p mp4 thumbnail png
plaja jpg
tort marc suarez instagram jpg
Regele Charles  foto   rofimedia 1113762317 jpg
Ceas - schimbarea orei - ora de iarna FOTO Mediafax
Festivități dedicate Zilei Marinei în Portul Militar Constanța. FOTO Inquam Photos / Costin Dincă
image
image