FOTO Andreea Mantea se mărită cu Ştefan Stan! Uite ce inel de logodnă a primit!
În ciuda faptului că sunt împreună de mai puţin de un an, Andreea Mantea şi Ştefan Stan se căsătoresc. Cântăreţul a făcut pasul cel mare şi i-a cerut mâna brunetei iar aceasta a acceptat fără să se gândească de două ori.
Surse apropiate celor doi au declarat pentru Click! faptul că primarul Cristian Popescu Piedone a fost printre primii care au aflat despre hotărârea lor, la petrecerea pe care a organizat-o de ziua lui, în martie.
Totodată, primarul Sectorului 4 a fost invitat să le fie naş, propunere pe care a acceptat-o pe loc.
La scurt timp după aceea, îşi căutau deja o frumoasă casă în care să se mute împreună.
Acum, Ştefan Stan şi Andreea Mantea urmează să devină soţ şi soţie!
Ca dovadă a faptului că Andreea este cât se poate de fericită stă faptul că a publicat pe pagina de Facebook o fotografie în care le arată fanilor virtuali ce inel de logodnă a primit de la iubitul său.
«Siiii.....am spus DA!!!!!!!!!», a scris ea în dreptul fotografiei pentru care au felicitat-o toţi fanii, mai ales că inelul pare să fie destul de scump.
Vestea a fost confirmată şi de Cătălin Măruţă, tot pe Facebook"Stefan Stan a cerut-o de sotie pe Andreea Mantea.... Iar ea a zis: DAAAA..... Nasii lor sunt finii mei Iulia si Cristian Popescu Piedone....", a scris el în dreptul fotografiei în care apare alături de cei doi viitori însurăţei şi familia lui Piedone.
La emisiunea "Happy Hour" de vineri, Cătălin Măruţă a prezentat imagini cu marele moment.