FOTO Are 2 metri şi 5 centimetri şi tot creşte

FOTO Are 2 metri şi 5 centimetri şi tot creşte

Ultima actualizare:
Josh Elston are în acest moment o înălţime de 2 metri şi 5 cm
Josh Elston are în acest moment o înălţime de 2 metri şi 5 cm

Tânărul în vârstă de 19 ani creşte aproximativ 5 cm la fiecare două săptămâni. Această malformaţie generează foarte multe greutaţi pentru familia tânărului.

Andrew şi Sharon Elston sunt părinţii tânărului Josh, în vârstă de 19 ani care suferă de o malformaţie ciudată, specialiştii britanici fiind convinşi că el este primul caz din lume de acest fel. Adolescentul se dezvoltă cu aproximativ 5 cm în două săptămâni. Chiar dacă a fost întodeauna puţin mai înalt decât copiii de vârsta sa, în ultimul timp, problema s-a agravat.

Josh încearcă să se comporte ca un copil normal
Josh încearcă să se comporte ca un copil normal

Părinţii au fost nevoiţi ca în decursul a 5 ani să schimbe 3 autoturisme, deoarece fiul lor nu mai încăpea în interiorul vehiculului. Alte probleme le întâmpină la masă. Josh nu poate cina cu familia sa deoarece genunchii săi ridică piesa de mobilier în momentul în care se aşează pe scaun. Patul a fost schimbat şi el de două ori în ultimii ani din cauza creşterii tânărului.


    Josh încearcă să se comporte ca un copil normalFOTO Photoland/Caters
Josh încearcă să se comporte ca un copil normalFOTO Photoland/Caters


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tumisu brain 7314501 jpg
image png
oras antic scufundat jpg
ficat jpg
livrator premiu literar jpg
canapea stil viata sedentar televizor istock jpg
lup shutterstock 1045008397 jpg
drona jpg
image
image