FOTO Îţi vine să crezi? Carmen Brumă, cu 30 de kilograme în plus: «A fost o perioadă cumplită a vieţii mele»

Ultima actualizare:
Carmen Bruma
Carmen Bruma

Carmen Brumă este cunoscută pentru stilul sănătos de viaţă şi pentru silueta ei perfectă. Însă prezentatoare TV nu a fost mereu ca trasă prin inel şi a avut şi ea probleme cu greutatea. Totul s-a petrecut acum 20 de ani, când Carmen s-a mutat la Moscova cu părinţii ei şi s-a îngrăşat 30 de kilograme.

Pe când avea 16 ani, bruneta s-a mutat în Rusia alături de familia ei, însă nu a reuşit să se adapteze din start şi s-a refugiat în mâncare. Atunci a luat 30 de kilograme în greutate, pentru ca mai apoi să cadă în derpesie şi să se înfometeze.

"Aveam aproape 16 ani cand tatal meu, care se decisese sa accepte postul de atasat militar la Ambasada Romaniei la Moscova, a hotarat ca este riscant sa-si lase odrasla adolescenta in tara, nesupravegheata. Cred ca a facut bine, pentru ca n-am luat-o pe cai gresite, dar am luat in schimb 30 de kilograme in plus. Proaspata Miss Boboc s-a trezit, aproape peste noapte, cu 86 de kilograme. Mi-au fost suficiente doar doua luni. A fost o perioada cumplita a vietii mele, mi-a fost greu sa invat limba, sa ma integrez, sa suport frigul de -30 de grade, sa-mi fac prieteni... Am ales ca refugiu mancarea, la orice ora si in orice cantitate", a scris Carmen în cartea sa, conform agentiadepresamondena.ro.


    Carmen Bruma
Carmen Bruma

Din cauza kilogramelor, iubita lui Mircea Badea a intrat în depresie. Disperată, s-a înfomentat, dar fără niciun efect, aşa că a apelat la tot fell de diete care au dus la anemie, spasmofilie şi gastrită. Aşa s-a hotărât să îşi facă propriile ei regimuri.

"Si a inceput calvarul! Depresii peste depresii, crize, nopti nedormite, haine noi, neaparat largi si negre. A urmat greseala clasica: infometarea. Dupa trei luni de chin, slabisem doar doua kilograme. Am trecut la diete. Am mancat ciorba de varza pana mi-au crescut frunze si am baut otet si ‘tone' de ceai. Au urmat dietele Atkins, South Beach, Mayo, regimul danez si cel disociat si multe altele. Dupa nenumarate si nepotrivite regimuri, m-am ales cu anemie severa, spasmofilie si gastrita. Atunci am inceput sa-mi fac propriile diete", s-a confesat Carmen.

Dietele personalizate au dat roade, iar acum Carmen se poate mândri cu o sileută de invidiat. Chiar şi gravidă în luna a noua, vedeta nu a luat mai deloc în greutate, dar se hrăneşte sănătos şi are mereu grijă ca bebeluşul din burtică să nu ducă lipsă de nimic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
image
actualitate.net
image
actualitate.net