FOTO Nu s-a spălat de 5 ani! Bărbat obez, scos cu forţa din casă. Trăia într-o mizerie cruntă
Un bărbat din Nurtigen, Germania, a fost scos cu forţa din casă, de unde nu mai ieşise de ani buni.
Omul, în vârstă de 65 de ani, suferea de obezitate, având aproape 170 de kilograme, şi trăia într-o mizerie de nedescris. Pompierii care au venit la faţa locului pentru a-l ajuta au fost nevoiţi să-l scoată din locuinţă pe geam şi să poarte măşti de gaze, mirosul fiind insuportabil, scrie Daily Mail.
Bolnavul nu se mai spălase de cinci ani, nu se ridica din pat şi era înconjurat de recipiente de mâncare pline de viermi. "Am intrat în gunoaie până la genunchi, în casă. Peste tot erau viermi. Mirosul nu poate fi descris", a declarat unul dintre pompierii care au participat la misiunea de salvare a bătrânului.
Pentru a intra în casă, salvatorii au fost nevoiţi să scoată uşa care, din cauza gunoaielor, nu se mai putea deschide. Cel mai greu le-a fost însă să îl scoată din casă. Au folosit o macara pe care au introdus-o pe geam şi, într-un final, l-au transportat la spital.
Se pare că omul a trăit în ultimii cinci ani doar cu mâncare pe care o comanda la domiciliu. În acest timp, nu s-a spălat şi nu s-a schimbat niciodată. Conştient că e la un pas de moarte, bărbatul a bătut săptămâna trecută în perete, iar un vecin şi-a dat seama că sunetele sunt, de fapt, un semnal că are nevoie de ajutor.
După ce l-au salvat din iadul în care trăia, pompierii şi-au dezinfectat, în stradă, toate echipamentele pe care le-au folosit în acestă misiune dificilă.