Fuego, album surpriză cu piesele lui Jolt Kerestely, la împlinirea vârstei de 80 de ani a compozitorului!
FUEGO nu stă o clipă. Asta e dovedit ! După două turnee naționale de la începutul anului, încheiate cu succes, cu aplauze îndelungi la scenă și săli pline, două omagii de referință - unul către Dan Spătaru, celălalt către Grigore Vieru, unde a putut exersa și talentul actoricesc, într-o partitură de excepție, Fuego a mai lansat un album.
Și nu discutăm despre orice fel de material discografic, ci unul mult așteptat, atât de admiratorii interpretului, cât și de critici. Este vorba despre CD-ul " STEAUA MEA ", o sărbatoare a muzicii de calitate, o încununare a carierei maestrului JOLT KERESTELY, proaspăt premiat de către RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI cu un trofeu pentru întreagă carieră.
Albumul cuprinde o colecție impresionantă de cântece sensibile, cu linii melodice ample, patru dintre ele fiind premiate anul precedent de către Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, la categoria pop-rock, declarate de către membri drept cele mai bune creații ale anului.Mulți ar spune că într-adevăr, pe o piață dominată de sound-uri care de care mai efervescente și efemere, nu e loc pentru ceva atât de complex. Ei bine, iată că atât Fuego cât și Jolt Kerestely sunt de altă părere și lansează în această sâmbătă, 31 mai, oficial, albumul " STEAUA MEA ", în cadrul emisiunii moderate de către Paul Surugiu la FAVORIT TV, începând cu ora 20.00 .
La această lansare li se vor alătura în platou și scriitoarea Rodica Elena Lupu, realizatorul și textierul Marian Stere, prin telefon scriitoarea Carmen Aldea Vlad, precum și perechea de dansatori Andreea și Mihai Dragnea. Pe lângă poveștile legate de conceperea materialului, urările de rigoare transmise maestrului Kerestely la împlinirea vârstei onorabile de 80 de ani, Fuego va interpreta aproape toate compozițiile de pe material, acompaniat fiind de cei doi dansatori.
Iată ce mărturisește Fuego cu privire la sărbatoarea muzicii pe care o va oferi spectatorilor sâmbătă seară, începând cu ora 20.00, la FAVORIT TV :
"Mă bucur că putem lansa acest album în emisiunea mea și că publicul are ocazia să asculte toate creațiile. E firesc să spun că maestrul Kerestely a creat o capodoperă. Până la urmă, albumul acesta vorbește despre tot ce simțim, pe note înalte, eu dându-i doar o formă sonoră.
Cred că o astfel de muzică poate fi ascultată de oricine, important în cele din urmă fiind emoția transmisă de linia melodică, de versurile sublime și de orchestrațiile pline de inspirație, realizate de cei ce ne-au fost alături în conturarea fragmentului de artă numit " STEAUA MEA " : textierii Carmen Aldea Vlad, Marian Stere, George Popovici, Narcis Avădănei, precum și orchestratorii înzestrați cu har : George Natsis, Andrei Kerestely, Andrei Tudor, Alexandru Gorgos.
Pentru mine, e o onoare să colaborez cu cel ce a creat parte din cele mai îndragite și complexe melodii ale muzicii ușoare românești. Albumul îl incununează, cu cinste, pe maestru, oferind simțire creației sale de peste 50 de ani, la ceas aniversar, iar mie îmi oferă un motiv real de a spune că muzica e parte a vieții mele, cu ecouri si satisfacții imense. " - FUEGO.
De asemenea, în emisiune vom descoperi de ce nu se mai face cu adevărat muzică de calitate în România, cum pot deveni aceste piese coloane sonore de film cu adevărat memorabile, precum și motivul care l-a determinat pe Fuego să continue pe drumul muzical, în urmă cu mulți ani.
„ Am colaborat cu nume importante ale scenei autohtone, și sunt fericit că acum, prin Paul, muzica mea din prezent a prins conturul meritoriu. Prin talentul său, Paul nu doar că interpretează, ci și trăiește prin ceea ce am transmis eu, iar pentru asta nu pot decât să-i mulțumesc. Am compus pentru acest album, care-mi încununează simțirea, piese de linie, dificile, grandioase, cu melodicitate complexă și instrumentații pentru o tehnică vocală cu întindere mare, construite special pentru o voce puternică, cu personalitate, așa cum este a lui Fuego. De multe ori Carmen Aldea Vlad asculta melodia la telefon și făcea versurile pe loc ! Tradiția merge înainte, prin cântec, prin această scrisoare ce se vrea a fi citită cu sufletul, printre sunetele ei, din vocea incomparabilă a lui Paul ! " - JOLT KERESTELY
Urmăriți așadar, o ediție de colecție, sâmbătă, 31 mai, alături de Fuego și Valentina Herța, numai la Favorit TV, de la ora 20.00! Foto: Ana Maria Halalai