Gina Pistol, reclamă-sexy de 4.000 de euro
Face bani şi din piatră seacă! Dumnezeu a înzestrat-o cu un corp de zeiţă egipteană, iar meseria de model o ajută să-şi ducă traiul de zi cu zi, căci face ce-i place şi câşigă bani frumoşi. Cel mai nou contract pe care a pus mâna Gina Pistol este pentru o reclamă Carrefour, pentru care se pare că a primit 4.000 de euro.
S-a dezbrăcat de patru ori în Playboy, iar bărbaţii din toată ţara visează la formele ei apetisante. Fără doar şi poate, Gina Pistol e una dintre cele mai frumoase şi mai dorite femei din ţară, iar patronii marilor firme ştiu bine acest lucru.
Şedinţa foto a durat o zi şi s-a desfăşurat la Corbeanca
Tocmai de aceea, frumoasa blondă are contracte de imagine pe bandă rulantă, care îi aduc în conturi mii de euro, lună de lună. Ultima lovitură a dat-o în urmă cu trei săptămâni, atunci când a semnat un contract extrem de avantajos cu firma Carrefour, pentru a deveni imaginea mărcii de haine Tex, înţelegere pentru care se pare că a fost plătită cu aproximativ 4.000 de euro.
Astfel, Gina Pistol a fost protagonista unei şedinţe foto extrem de incitante, alături de frumuşelul actor Vladimir Drăghia, în compania căruia s-a distrat o zi întreagă.
„Şedinţa foto a avut loc acum două săptămâni, la Corbeanca. A fost o experienţă minunată. Nu ştiam că va fi acolo şi Vladimir, am aflat doar la faţa locului. Am făcut poze de dimineaţă până seara şi ne-am distrat copios. Am râs, am spus bancuri, a fost foarte frumos. Am îmbinat utilul cu plăcutul, căci banii primiţi prind foarte bine, mai ales pe vremurile astea sumbre", ne-a declarat Gina.
Vedeta a trecut de etapa în care îşi cheltuia toţi banii pe genţi şi pantofi, acum s-a pus pe făcut economii. „Strâng banii pentru că vreau să am şi eu casa mea. Acum stau cu mama şi cu fratele meu, însă sper că în scurt timp o să am banii necesari pentru a plăti măcar un avans la un apartament al meu. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că are grijă de mine şi sunt norocoasă că fac ceea ce-mi place şi din asta mă şi întreţin", ne-a mai spus vedeta.
Experienţa a fost una extrem de plăcută şi pentru actorul Vladimir Drăghia, care recunoaşte că a fost dat pe spate de frumoasa Gina Pistol. „A fost pentru prima dată când ne-am întâlnit şi pot spune cu sinceritate că m-a impresionat într-un mod foarte plăcut. Este o fată foarte faină şi mişto. Ne-am distrat toată ziua", a declarat Vladimir, pentru Click!
Şi ele au făcut bani din haine
Adelina Pestriţu- Anul trecut, fosta soţie a lui Liviu Vârciu a pus mâna pe un contract extrem de avantajos cu magazinul „Euphoria Style". Vedeta a realizat atunci şi o şedinţă foto pentru promovarea hainelor, iar reclame uriaşe au împânzit tot Bucureştiul. Se pare că, pentru acest contract, Adelina a primit aproximativ 3.000 de euro.
Marina Dina- La începutul acestui an, Marina Dina, pe atunci încă asistentă a lui Mihai Morar, a semnat un contract de imagine cu firma „Atmosphere". Contra unui onorariu de aproximativ 5.000 de euro, Marina a apărut pe numeroase panouri publicitare şi este nelipsită de la prezentările de modă ale firmei.
Sânziana Buruiană- Posesoarea celor mai mari sâni naturali din showbiz-ul autohton a dat lovitura în toamna anului 2011. În luna octombrie, pentru 6.000 de euro, Sânziana a devenit imaginea firmei de haine „Tiffany's", cea care, de atunci, se ocupă de vestimentaţia vedetei atât în ceea ce priveşte apariţiile tv cât şi ieşirile în cluburi, la distracţie.
Cătălina Grama, alias Jojo- Miniona blondă a fost aleasă în anul 2007 imaginea firmei „House of Art", care comercializează articole vestimentare la preţuri foarte accesibile. Contractul de circa 4.000 de euro pe an este avantajos pentru ambele părţi, aşa că au decis să continue colaborarea şi în acest an, al şaselea consecutiv.