Însurat cu două gemene şi cu verişoara acestora, în acelaşi timp!

Ultima actualizare:

    Dormitoarele nevestelor sunt "vizitate" alternativ de către soţ
Dormitoarele nevestelor sunt "vizitate" alternativ de către soţ

Vicki şi Valerie Darger au multe lucruri în comun: coafura, stilul vestimentar, plus aspectul fizic. De câţiva ani, ele împart şi acelaşi soţ.

Joe Darger, în vârstă de 43 de ani, este de religie mormonă, astfel că a putut să-şi ia mai multe neveste. Alături de cele două gemene, el este căsătorit şi cu Alina, verişoara lui Vicki şi a lui Valerie. În total, cele trei femei i-au oferit lui Joe nu mai puţin de 24 de copii. Conform tradiţiei, ele au dormitoare separate, iar în fiecare seară soţul intră, alternativ, într-unul dintre ele.

Prima dintre neveste a fost Vicki, cu care s-a căsătorit acum 22 de ani, în timp ce ultima venită în „clan" este sora sa, în 2000. Valerie şi Alina sunt angajate în firma de curăţenie a familiei. „Faptul că Joe era însurat cu Vicki nu m-a deranjat, am luat-o ca pe un semn că şi pentru mine va fi un soţ la fel de bun. În adolescenţă, amândurora ne plăceau aceiaşi tipi, m-am gândit chiar că ar fi mai bine să ne mărităm amândouă cu acelaşi bărbat", a declarat Valerie, citată de Daily Mail.

O familie fericită: copiii, verişoara Alina, gemenele Vicki şi Valerie alături de Joe, capul clanului

O familie fericită:  18 copii, verişoara Alina, gemenele  Vicki şi Valerie  alături de Joe,  capul clanului
O familie fericită: 18 copii, verişoara Alina, gemenele Vicki şi Valerie alături de Joe, capul clanului

Chiar şi pentru un mormon, să curteze două fete în acelaşi timp e ceva inedit. Dar asta s-a întâmplat în cazul lui Joe, care a început o relaţie, simultan, cu Vicki şi Alina. La scurt timp, s-a căsătorit cu ele „la pachet". „Modelul acceptat este ca un soţ să demonstreze că e capabil de o relaţie monogamă înainte de a accepta provocarea unei a doua neveste", a dezvăluit Vicki câte ceva din misterele mormonilor.

Valerie s-a căsătorit iniţial cu un alt bărbat, însă căsnicia lor a fost un dezastru. Astfel că i-a spus adio şi soţului, dar şi celorlalte cinci femei cu care îl împărţea, pentru a i se alătura surorii sale în familia Darger. Culmea, sora şi verişoara ei au fost cele care i-au făcut lipeala cu Joe şi, spre bucuria tuturor, cele două gemene au început să locuiască din nou sub acelaşi acoperiş - de data aceasta, ca membre ale clanului.

Iniţial doar Alina i-a fost soţie în faţa legii, cât timp cu toţii au încercat să ţină relaţiile lor de familie complicate departe de ochii intruşilor. După ce au fost nevoiţi să suporte mai multe investigaţii ale autorităţilor, în urmă cu doi ani au decis să dezvăluie public povestea lor, în speranţa de a învinge prejudecăţile.

Joe şi nevestele sale au scris împreună o carte, „De trei ori iubire", şi întreţin câteva bloguri. Deşi poligamia este ilegală în SUA, legea este rareori aplicată, şi numai dacă se constată şi alte infracţiuni - viol sau evaziune fiscală.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net