10 genii din lumea animală
Animalele au o inteligenţă aparte, însă unele sunt adevărate genii. Ştim că elefanţii au o memorie incredibilă, dar unele necuvântătoare sunt absolut surprinzătoare. Porcul, cioara şi chiar caracatiţa sunt printre cele mai deştepte animale din lume.
Se pare că animalele au o inteligenţă care îi uimeşte chiar şi pe oamenii de ştiinţă. Nimeni nu se aştepta ca ratonii pot să deschidă lacăte, corbii înţeleg principii ştiinţifice de bază, iar porcii îşi recunosc imaginea reflectată în oglindă.
Ratonii
Într-un studiu publicat de etologul H.B. Davis se arată că ratonii pot să deschidă lacăte din 10 încercării. Aceştia îşi amintesc soluţiile timp de 3 ani, relatează distractify.com.
Corbii
Corbii înţeleg principii ştiinţifice de bază. De exemplu, ei şi-au dat seama că anumite obiecte plutesc sau se scufundă în apă. Corbii folosesc unelte pentru a-şi procura hrana, iar oamenii de ştiinţă le-au comparat inteligenţa cu cea a unui copil de şapte ani.
Furnicile
Furnicile se găsesc în toate colţurile lumii, şi chiar dacă sunt la mii de kilometri depărtare, aceste refuză să se lupte între ele. Cercetătorii sunt de părere că miliardele de furnici dispersate pe tot globul fac parte din aceeaşi colonie.
Porcii
Porcii pot învăţa conceptul oglinzii în câteva ore, pe când un copil deprinde această lecţie în câteva luni. Învaţă formele obiectelor la fel de repede precum oamenii, iar cercetătorii cred că au inteligenţa unui copil de 3 ani.
Oile
Oile sunt atât de inteligente încât turme întregi se strâng pentru a lua “decizii executive”. Ele sunt capabile să îşi amintească feţele oamenilor şi să diferenţieze culorile.
Caracatiţele
Caracatiţele sunt atât de inteligente încât în Regatul Unit sunt protejate de lege. Ele sunt capabile să scape din capcane şi să folosească unelte pentru a se proteja de prădători.
Veveriţele
Veveriţele au o memorie impresionantă. Ele îşi amintesc miile de ascunzători pe care le folosesc pentru nuci, până la câteva luni.
Şobolanii
În cultura chinezilor, şobolani sunt văzuţi ca vicleni şi extrem de deştepţi. Şobolanii învaţă foarte uşor şi găsesc soluţii foarte repede pentru orice problemă.
Porumbeii
Porumbeii recunosc mii de imagini chiar şi după câţiva ani. Aceştia se recunosc în oglindă, pot fi învăţaţi să citească şi sunt capabili să identifice diferiţi oameni doar din poze.
Albinele
Albinele au o inteligenţă colectivă. O singură albină nu este extraordinar de deşteaptă, dar stupul este capabil de lucruri senzaţionale. Mai mult decât atât, se pare că ele au inventat democraţia înaintea oamenilor. Când îşi caută un nou loc, acestea aleg democratic unde să rămână.