5 lucruri pe care nu le ştii despre noul cancelar austriac

Ultima actualizare:

    Sebastian Kurz a câştigat alegerile la 15 octormbrie 2017
Sebastian Kurz a câştigat alegerile la 15 octormbrie 2017

La 31 de ani, Sebastian Kurz este cel mai tânăr şef de stat din lume, reuşind duminică să îl detroneze pe Emmanuel Macron (39 de ani). Tânărul membru al Partidului Poporului (conservatorii) a obţinut 31,5% din voturile exprimate duminică, potrivit rezultatelor parţiale publicate de Reuters. El ocupa de la vârsta de 27 de ani poziţia de ministru de Externe.

1. Sebastian Kurz s-a născut la 27 august 1986 şi a devenit ministrul Afacerilor Externe în 2013. În luna mai a acestui a fost ales preşedintele Partidului Poporului şi a câştigat alegereile promiţând că „UE se va amensteca foarte puţin în treburile interne ale Austriei şi va reduce drastic ajutoarele sociale către migranţi sau expaţii care lucrează pe teritoriul austriac”. La 15 octombrie Partidul Poporului a câştigat alegerile, iar Kurz va deveni cancelarul Austriei. „A venit momentul ca politica Austriei să se îndrepte spre dreapta”, au fost primele cuvinte ale lui Kurz după aflarea rezultatelor preliminare.

2. Kurz a văzut lumina zilei în cartierul Meidling, din Viena, unde trăieşte şi în prezent.

3. Din 2004, Kurz îşi începe stagiul militar obligatoriu.

4. În 2011 se decide să suspende studiile de la facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Viena şi să intre în politică.  Încă din 2009, el a cochetat cu Partidul Poporului şi s-a implicat în acţiunile politice ale acestuia.


    Kurz şi Susanne Thier sunt cuplaţi de 13 ani şi vor să se căsătorească în curând
Kurz şi Susanne Thier sunt cuplaţi de 13 ani şi vor să se căsătorească în curând

5. Nu este căsătorit însă este logodit cu Susanne Thier, o angajată a Ministerului de Finanţe pe care a întâlnit-o când avea 18 ani. După câştigarea alegerilor, Kurz a recunoscut că va face pasul către altar şi îşi va permite îns sfârşit o lună de miere „scurtă” alături de aleasa inimii lui.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
mesopotamia jpg
51581 cyclone 2102397 jpg
mirela ileana buzica webp
rechini cocaina png
bullying, foto Pixabay  yamu jay  jpg
image png
misskursovie2013 food 4647768 jpg
noelia va muri astazi la doar 25 de ani prin eutanasie la cerere in spania jpg
image
image